Studiu privind felul în care temperatura testiculelor afectează fertilitatea, câştigător al Premiilor Ig Nobel


arrow_back
O cercetare prin care a fost măsurată diferenţa de temperatură dintre testicule se află pe lista "trăsnită" a Premiilor Ig Nobel, ediţia a 29-a, ceremonie care a avut loc la Universitatea Harvard, a anunţat BBC.

Experţii în fertilitate, Roger Mieusset şi Bourras Bengoudifa, au măsurat temperatura testiculelor unor poştaşi francezi, atât dezbărcaţi, cât şi îmbrăcaţi, şi au constatat că cel stâng avea temperatura mai ridicată, dar doar când bărbaţii erau îmbrăcaţi. Studiul a fost numit "Thermal Asymmetry of the Human Scrotum" şi a fost publicat în revista Human Reproduction. 

Cercetătorii au explicat că testele au fost făcute din două în două minute. Pentru acelaşi experiment, 11 poştaşi au fost nevoiţi să stea în picioare 90 de minute. Într-un alt experiment, au fost analizaţi 11 şoferi de autobuz în timp ce stăteau pe scaun. Studiul a vrut să evidenţieze faptul că temperatura din jurul testiculelor poate afecta fertilitatea. Printre câştigătorii din anul acesta ai Ig Prize Nobel se află şi cercetători olandezi şi turci care au aflat ce ţară are cei mai murdari bani, un om de ştiinţă italian care îndeamnă la consumul de pizza pentru beneficiile aduse sănătăţii şi un inginer iranian care a obţinut un patent din partea SUA pentru o maşină de schimbat scutece. Premiile Ig Nobel sunt acordate pentru cercetări şi experimente neobişnuite care sunt publicate în Annals of Improbable Research, dar multe dintre teme au un punct de vedere care nu poate fi ignorat, a mai transmis BBC. 





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

H&M lansează o colecție-capsulă de piese premium

H&M Studio Essentials este o colecție-capsulă de piese vestimentare și accesorii simple, clasice și atemporale, care sfidează trendurile și care se încadrează perfect în garderoba pentru viața de zi cu zi.

Supermodelul Christy Turlington devine ambasador de imagine pentru Lancôme

Christy Turlington a fost numită ambasador global de imagine al brandului Lancôme.

Noul televizor LG este mai subțire decât o monedă

Târgul de electronice de larg consum (CES) pentru 2026 a început oficial, iar LG intră în acest târg cu dorința de a impresiona.

Cătălin Botezatu, jefuit la Londra de un ceas extrem de rar și scump

Cătălin Botezatu ar fi fost jefuit la Londra, săptămâna trecută. Creatorul de modă ar fi rămas fără un ceas extrem de rar.

Elon Musk devine primul om din istorie cu o avere de peste 800 mld. $

Averea lui Elon Musk a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 800 de miliarde de dolari, în urma anunţului privind fuziunea între startupul său de inteligenţă artificială xAI şi compania sa spaţială SpaceX, scrie Forbes.

Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani. Cum a sărbătorit

Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.

Un nou capitol Virtuosity, de Louis Vuitton: unde tehnica întâlnește imaginația

La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.

Tesla oprește producția a două modele de lux pentru a construi roboți

În cel mai evident semnal de până acum că Tesla se distanțează de industria auto tradițională pentru a-și muta focusul pe inteligența artificială, CEO-ul Elon Musk a anunțat miercuri, în fața investitorilor, că producția SUV-ului Model X și a sedanului de lux Model S va fi oprită, potrivit The Guardian.

Pieter Mulier părăsește Alaïa

Pieter Mulier se pregătește să părăsească Casa Alaïa, după 5 ani de colaborare, lăsând în urmă o viziune contemporană adânc înrădăcinată în moștenirea lui Azzedine Alaïa.

Steven Seagal își vinde conacul din Moscova

Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.

Primul „oraș Mercedes-Benz” din lume va fi construit în Dubai

Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.

Veniturile LVMH au scăzut în 2025

LVMH a încheiat anul 2025 cu venituri de 80,8 miliarde de euro, în scădere cu 5% raportat și cu 1% pe bază comparabilă față de cele 84,68 miliarde de euro înregistrate în 2024.

Anya Taylor-Joy, muza campaniei de sărbători Tiffany & Co

Casa de modă cu sediul la New York celebrează sezonul sărbătorilor cu o odă cinematografică dedicată iubirii, întruchipată de actrița Anya Taylor-Joy.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Louis Vuitton lansează Fantasmagory

Louis Vuitton a prezentat Fantasmagory, cel mai recent parfum din colecția Les Extraits, care marchează o evoluție semnificativă în universul parfumurilor de lux.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Jean Paul Gaultier a lansat Gaultier Divine Elixir

Jean Paul Gaultier vine astăzi cu o creație ce depășește granițele convenționalului, un elixir incandescent care transformă orice femeie într-o zeiță modernă: Gaultier Divine Elixir.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Bottega Veneta lansează a doua colecție de parfumuri

Kering a lansat o nouă colecție de parfumuri pentru brandul italian de modă Bottega Veneta, numită Mezzanotte.

hourglass_full 4 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Céline Dion este imaginea campaniei de sărbători Charlotte Tilbury

Céline Dion este starul campaniei pentru sărbători a brandului de cosmetice Charlotte Tilbury.

hourglass_full 4 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Balenciaga readuce din arhivă „Le Dix”, un parfum din 1947

Balenciaga se pregătește de noi începuturi – pe 4 octombrie, designerul Pierpaolo Piccioli își va dezvălui colecția de debut în calitate de director de creație al casei de modă franceze.

hourglass_full 5 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH