Mădălina Bellariu are 28 de ani și s-a întors în țara natală după ce a colindat lumea și a filmat atât în Londra cât și la Hollywood și apoi în Italia mai multe producții de televiziune fiind mai mult pe drumuri. Vedeta care a jucat cu Jude Law a primit un angajament în România și a profitat de situație că să-și revadă familia și să filmeze. Iar de curând a fost într-o vacanță pentru a se relaxa.
Pe Randi îl știe toată lumea datorită pieselor sale care au ajuns imediat la inimile fanilor de pretutindeni. Pe Mădălina Bellariu ați descoperit-o în noile episoade ale serialului "Sacrificiul", unde joacă o balerină cu probleme. Însă puțini știu că între cei doi există o legătură mai veche și se cunosc foarte bine.
Cunoscuta vedetă de televiziune și actriță în seriale de succes, Oana Zăvoranu a publicat zilele trecute o imagine cu ea de acum 30 de ani, când era tânăra și neliniștită. Cum pe 16 iunie, săptămâna viitoare va împlini 47 de ani, ne-am gândit să vă reamintim cum a devenit cunoscută și care au fost pașii ei către celebritate.
Fost solist în trupe de succes precum LaLa Band sau One sau actor în seriale precum "Pariu cu viața" sau "Sacrificiul", tânărul continuă să-și vadă de viață deși este criticat pe rețelele de socializare. Astfel că între două filmări la noul sau proiect de televiziune, Vlad mai face și sport.
Zilele trecute, unul dintre cei mai bine făcuți artiști, soliști și actori, dar și vlogger, a avut parte de o altfel de experiență. De data aceasta Dorian Popa, care este deschis multor experiențe profesionale, a fost nevoit să filmeze într-o clădire părăsită un videoclip pentru o melodie la care colaborează alături de Anamaria Petrișor.