S-au dus vremurile când solistă, actrița sau prezentatoarea de televiziune poză cât mai sexy și făcea cel mai fierbinți pictoriale. Acum am putea spune că sunt tot fierbinți, dar că o viitoare mămică ce va deveni anul acesta pozează cu burtică la vedere și e tare fericită.
Una dintre gravidutele anului 2020 este si Lili Sandu, cantareta, actrita si vedeta de televiziune. Vedeta a anuntat ca este insarcinata si a inceput sa faca vlogguri alturi de iubitul ei, modelul Silviu Țolu, anuntand tot felul de informatii despre sarcina si cum s-a simtit pina acum vedeta.
Una dintre vedetele însărcinate de anul acesta este și Lili Sandu care a intrat deja în al doilea trimestru de sarcină. Din păcate pentru ea, a fost prinsă de pandemie singură, căci iubitul ei Silviu Tolu s-ar părea că se află cu părinții. Astfel că femeia ar putea să petreacă sărbătorile fără acesta.
La 40 de ani Lili Sandu este una dintre celebritățile de la noi însărcinată care vor naște anul acesta. Însă pînă atunci, Lili Sandu se bucură de perioada aceasta și printre activitatil ei face multe fotografii și filmulețe. Iar acum, când a intrat în a șasea luna de sarcina s-a pozat din nou.
Una dintre viitoarele mămici din showbiz ul românesc este și Lili Sandu, actrița, cântăreața și vedetă de televiziune, care împreună cu iubitul ei, mai tinerelul Silviu Tolu vor deveni părinți anul acesta. Vedeta se mai pregătește pentru un eveniment important care va avea loc peste doar câteva zile.
Cântăreața și prezentatoarea de televiziune mai are aproape o lună și naște și se pregătește de zor pentru eveniment. Astfel că Lili Sandu și iubitul ei Silviu Tolu au intrat cu pregătirile pe ultima sută de metrii, însă vedeta postează în continuare pe rețele de socializare și își ține la curent fanii cu ce i se întâmplă.
Fosta componentă a emisiunii "Școala Vedetelor", cântăreața, actrița sau vedetă de televiziune se pregătește de marele eveniment din viața ei și anume nașterea primului lor copil. Lili Sandu se bucură că ar putea naște de ziua iubitului ei Silviu Tolu, care e născut pe 28 august.