Vestele tricotate și-au anunțat revenirea în trend la prezentările de modă pentru toamnă/iarnă 2020 din Milano, apărând pe podiumuri pentru Prada, Fendi și alte mari nume ale modei. Vestele tricotate sunt un articol vestimentar complicat. Majoritatea oamenilor le asociază cu imaginea tocilarului suprem deși ele, în fond, sunt deosebit de practice și combinate corespunzător pot deveni un articol vestimentar foarte elegant.
Există tricot fin și amestecuri de lână simplă pentru la birou, odată ce temperaturile încep să scadă. Și așa cum s-a dovedit de-a lungul anilor, vesta tricotată poate fi o piesă stilistică eficientă sau o declarație fashion. Miuccia Prada, și-a deschis prezentarea de modă cu o versiune a vestei tricotate gri, purtată peste o cămașă cu colțuri geometrice și mâneci scurte. Deși originea inspirației unei revitalizări pentru această vestă nu a fost foarte clară, Miuccia Prada a declarat presei că această colecție cu care s-a prezentat este despre „valoare” într-o perioadă de dezordine lumească.
La Fendi, Silvia Venturini Fendi a împins lucrurile mai departe cu nite veste tricotate elegante, cu decolteu în V și un amănunt semi-futurist prin aplicarea unor buzunare.