Paltonul este aliatul de nădejde al acestei perioade, dar și piesa statement care îți poate salva orice ținută de iarnă! Dacă vremea mohorâtă nu îți surâde, cu siguranță modelele de paltoane în tendințe îți vor aduce o doză de entuziasm pentru sezonul rece!
Cromatica sezonului este foarte bogată, însă dacă alegi un design clasic, atunci poți miza și pe o cromatică asemănătoare. Negrul, bejul și chiar roșul intră în această categorie.
Va prezentam 3 variante cool de mantou:
Lână + oversized
Paltoanele din lână nu sunt doar practice în acest sezon, sunt și cool. Alege un croi în V și o mărime care să-ți permită să-l porți cu un pulover tricotat gros. Un mantou supradimensionat o să arate cool și-n ținutele de zi și dacă sunt purtate peste o rochie glam, oricare ar fi textura lui, din lână, din piele, din plușetc.
Piele
Sezonul acesta, mantoul din piele a fost și este poate cel mai râvnit item. Dacă vrei să obții o ținută uber cool, poartă-l într-un ansamblu ușor sport. Asociază-l cu jeans, hoodies și fesuri ori șepci în culori contrastante.
Teddy bear
Credeai că ai scăpat de jachetele și paltoanele din pluș? Nici vorbă. Dacă încă mai ai mantoul pe care l-ai purtat iarna trecută, e momentul lui. Partă-l la outfituri casual, cu sneakers ori du-l într-o zonă ușor elegantă și asociază-l cu botine din piele lăcuită și rochii structurate.