Beauty & Health· 2 min citire

Tehnici de relaxare care acționează rapid împotriva stresului

destresare

destresare

Scris de Andreea Damian Publicat: 4 iun. 2020, 12:16

Stresul este una din marile încercări ale secolului. Studiile tot mai ample au relevat faptul că oamenii pot apela la diverse modele pentru a scăpa de stres.

Stresul este sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului. Iar nivelul de stres este cu atât mai mare din cauza pandemiei.

Iată câteva modalități simple care pot fi urmate în fiecare zi și pe care specialiștii le recomandă ca fiind foarte eficiente în diminuarea stresului.

Masajul de acasă numai 15 minute

„Nivelul de stres poate fi diminuat cu ajutorul un masaj la tălpi, timp de 15 minute zilnic, de două ori pe săptămână, folosind o minge de tenis, un aparat de masaj sau un aparat pentru automasaj”, spun cercetătorii într-un studiu publicat în Jurnalul Internațional de Neuroștiință.

30 de minute de muzică

Muzica este un medicament pentru sistemul nostru nervos. Ea poate declanșa emoții pozitive reducând astfel nivelul stresului. Muzica poate calma bătăile inimii și poate alina sufletul, spun experții.

60 de minute de curățenie

Eliberarea de tensiunile zilei poate fi făcută făcând curățenie în casă, spălând rufe, sau alte terburi gospodărești. Prin natura lor repetitivă, treburile casnice pot întrerupe cursul normal al gândurilor stresante ceea ce va duce la o relaxare a corpului.

Meditația

Sunt suficiente doar 5-10 minute de meditatțe pe zi pentru a diminua nivelul de stres.

Respirația profundă  

O persoană stresată va respira superficial, în timp ce una calmă va respira profund. Deci pentru a transforma tensiunea în relaxare trebuie schimbat modul de respirație.

Manifestați-vă afecțiunea

Sentimentul de relaxare poate fi indus prin mângâierea animalului de companie, prin îmbrățișarea unui prieten sau a unui membru de familie, dezmierdarea partenerului de viață sau discuția cu un prieten despre lucrurile bune din viață.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News