Compania farmaceutică Pfizer plănuiește să înceapă testarea pentru vaccinul lor anti COVID-19. Studiul va fi realizat cu participarea copiilor cu vârsta de până la 12 ani.
Părinții și-au exprimat deja interesul de a-și înscrie copiii, potrivit CNN. Va fi primul studiu pentru un vaccin anti-coronavirus care va include copii, în Statele Unite.
O echipă de medici de la spitalul de copii din Cincinnati va începe vaccinarea în rândul adolescenților cu vârste între 16 și 17 ani și, ulterior, vor include și participanți între 12 și 15 ani, a menționat doctorul Robert Frenck, directorul departamentului de cercetare al spitalului.
„Chiar credem că un vaccin pentru adolescenți și copii va fi esențial pentru controlul Covid”, a declarat Frenck. „Suntem de părere că este nevoie de un vaccin care se adresează și copiilor și adolescenților, dacă vrem să ținem sub control răspândirea virusului. Chiar dacă nu este mare, trebuie să ținem cont și de rata de deces în rândul copiilor. Copiii pot dezvolta complicații serioase și, din păcate, e foarte greu să ne dăm seama de ce apar. Cea mai gravă formă de complicație post COVID-19 este sindromul inflamator multisistem“, a adăugat acesta.
Specialistul a spus că unii copii pot dezvolta boli grave și, de asemenea, pot muri de coronavirus și nu există nicio modalitate de a prezice care vor fi aceștia. De asemenea, îl pot răspândi și altor persoane mai vulnerabile, inclusiv părinților, bunicilor lucrătorilor din domeniul sănătăți. Și copiii pot dezvolta un efect secundar rar, dar grav din cauza infecției cu coronavirus - sindrom inflamator multisistem sau MIS-C.
Pfizer se află printre cele patru companii care au intrat în faza 3 de testare a vaccinurilor anti COVID-19.