Originar din vestul Asiei și sud-estul Europei, hreanul este o legumă perenă cultivată pentru rădăcinile sale cărnoase, de culoare alb-gălbuie, cu aromă și gust picant, folosită în condimentarea mâncărurilor, industria conservelor și nelipsită în pregătirea murăturilor.
Hreanul este folosit de secole în Europa, ca plantă medicinală. Are frunze mari și o rădăcină groasă, cu coajă maronie și miez alb. Rădăcina este bogată în vitamina C, iar marinarii o luau cu ei în călătoriile lungi pentru a preveni scorbutul.
Medicina populara romaneasca il recomanda in peste o suta de afectiuni, majoritate de natura infectioasa si specifice iernii.
Cercetarile au aratat ca ea contine substante antibiotice naturale, triglicozizi sulfurati, enzime, fitohormoni, uleiuri volatile si peroxidaza, o substanta antioxidanta foarte valoroasa. Mirosul intepator si gustul iute, de foc, al hreanului se datoreaza unor compusi chimici, unii dintre ei numiti glucozin.
Datorita iutelii sale, hreanul este folosit si ca medicament. Este un foarte bun afrodisiac, continand cateva substante care echilibreaza hormonii. Hreanul are calitati diuretice, digestive, antibiotice, antiseptice, vermifuge, expectorante, tonice, hipotensive, stomahice.
Se poate folosi in stare cruda, proaspat, ras, pentru a da gust mancarurilor, fiind apreciat pentru aroma speciala si pentru gustul picant, dar si sub forma de tinctura, energizant, sirop sau vin tonic, ca medicament natural. La noi, exista traditia amestecului de hrean cu sfecla rosie si servirea alaturi de carne de vita sau de miel.
Datorita compozitiei chimice, actiunea sa de tonifiere este de lunga durata. De aceea, terapia cu hrean este indicata in combaterea oboselii cronice. Cercetarile recente au scos la iveala ca iuteala continuta de radacina de hrean are si proprietati citostatice foarte puternice, glucozinolatii fiind eficienti in multe forme de cancer, precum cel de piele, plamani, de colon sau de stomac.
