Dacă și tu ești nemulțumită de aspectul obrajilor tăi, poți apela la bichectomie. Este una dintre intervențiile moderne de la nivelul feței, fiind foarte populară în rândul vedetelor internaționale dar și autohtone.
Bichectomia constă în îndepărtarea parțială sau totală a bulei grăsoase a lui Bichat (corpul adipos al obrazului). Aceasta este de fapt o aglomerare de țesut adipos (graăsime) la nivelul obrazului.
Acel obraz subțire frumos se obține nu doar cu ajutorul dietelor, ci și al intervențiilor estetice, deoarece aspectul de față sculptată se obține la medic. Poți face asta și cu ajutorul machiajui, însă trebuie multă îndemânare.
Așadar, dacă dorești să îți micșorezi obrajii și să ai o față mai suplă și mai bine proporționată atunci poți apela cu succes la bichectomie. Prețul intervenției este aproximativ 800 euro. Fața va deveni mai sculptată și pomeții vor fi mai bine definiți.
În urma intervenției se obține o reducere a volumului obrajilor, maxilarul și pomeții par mai proeminenți. Conturul feței fiind evident îmbunătățit, expresia facială fiind mai bine proporționată, armonioasă și mai zveltă, mai slabă, mai senzuală.
Printre celebritățile care au apelat la bichectomie se numără Angelina Jolie, Mila Kunis, Megan Fox, Kim Kardashian și Bella Hadid.