După ce a stat blocată prin Marea Britanie, Londra și apoi prin Scoția câteva luni din cauza pandemiei iată că sexoasa Alya s-a întors în țară și e mai activă că niciodată pe rețelele de socializare după ce a avut parte și o depresie ca la carte. În plus, s-ar părea că tânăra a fost vizitată și de Cupidon.
Fost solist în trupe de succes precum LaLa Band sau One sau actor în seriale precum "Pariu cu viața" sau "Sacrificiul", tânărul continuă să-și vadă de viață deși este criticat pe rețelele de socializare. Astfel că între două filmări la noul sau proiect de televiziune, Vlad mai face și sport.
Luni seară, cântăreața, actrița și prezentatoarea de televiziune a devenit mamă pentru prima dată. Lili Sandu spera că micuțul ei să vină pe lume spre sfârșitul lunii, atunci când este născut Silviu Tolul, iubitul ei și tatăl copilului lor. Vedeta a publicat azi noapte un mesaj și prima fotografie cu Thomas Jay pe rețelele de socialzare.
Simpatica prezentatoare de televiziune și actrița Adela Popescu s-a încumetat să plece pe timp de pandemie într-o vacanță în Grecia împreună cu cei doi copii ai săi, soțul Radu Vălcan și părinții ei. Pentru ei a fost neașteptat de bine astfel că au mai cumpărat o săptămâna de relaxare și a apucat să scrie pe blogul ei un articol despre această experiență de vis despre care puteți citit și voi în continuare.
Îndrăgitul cântăreț, pe numele lui sau adevărat, Mario Gălățanu, a împlinit frumoasă vârstă de 21 de ani și a fost sărbătorit de prieteni și în special de iubita lui, Alexia Eram, fiica Andreei Esca, de doar 19 ani. Mario Fresh a fost sărbătorit cu multe surprize, cu baloane, tort, prieteni și multă muzică.
Familia Măruță, formată din Andra și Cătălin Măruță, alături de copii lor, Eva și David, au plecat într-o vacanță binemeritată după această pandemie, în care vedeta a fost de luni pînă vineri la muncă. Cei patru au plecat în vacanță prin țară, însă și-au anunțat fanii că au parte de o aniversare.
La cei 51 de ani ai săi, fermecătoarea actriță și scenaristă se poate lauda cu o carieră impresionată și cu cât mai multe lucruri de calitate. Lia Bugnar este colegă cu iubitul ei Anghel Damian de doar 29 de ani, atât la teatru cât și la scrierea scenariului pentru serialul "Vlad" la care lucrează împreună.
De câteva luni actorul, regizorul și scriitorul se află în plină separare de cunoscuta solistă Andreea Bălan, după ce s-au certat și separat. Iată că acum George Burcea a primit un contract foarte bănos cu un post de televiziune unde va participa la un reality-show de supraviețuire cu alte vedete.
A stins lumina în țară și la apartamentul ei de cinci stele, și-a luat gașca de prieteni și au plecat în Grecia ca să se distreze într-o vacanță de zile mari. Este vorba de Ruby, Ana Claudia Grigore pe numele ei adevărat, care a ajuns în Thassos, unde lucrurile sunt mai relaxate și nu este așa de aglomerat.
Diva de la Monaco a revenit în țară după lunile de pandemie și s-a apucat imediat de muncă. Și asta pentru că Mihaela Rădulescu a revenit în țară ca să prezinte un nou sezon al unui reality show mai dur decât primul sezon, în care vedetele își testează limitele la o fermă.
Fosta știristă și soția compozitorului Adrian Sină de la Akcent a ajuns la spital și a publicat acest lucru pe rețelele de socializare. Dar iată că Anca Serea, mamă a șase copii, a fost externată deja și a ajuns acasă, de unde a publicat următorul mesaj pe rețelele de socializare.
Duminica trecută nu a fost una prea bună pentru cei din familia lui Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5, și asta pentru că fiul cel mare al acestuia, Carmin Ionescu, ar fi fost prins la volan după ce a consumat diverse substanțe interzise, în special cocaină.
Fosta vedetă din "Abracadabra" și din serialul "Pariu cu viața" a născut pe 1 august, un băiețel sănătos cu care a ieșit deja din spital. Așa că Oana Tache s-a apucat de scris și a publicat pe rețele de socializare un text în care a spus ce nu a știut ea despre sarcina de-a lungul celor nouă luni de zile cât a fost gravidă.
Averea lui Mark Zuckerberg a depășit pragul de 100 miliarde de dolari pentru prima oară, intrând astfel într-un club exclusiv al centimilionarilor din lume, după ce acțiunile Facebook au crescut.
Olteanca noastră care a devenit vedetă în la Hollywood și în Italia, și-a sărbătorit ziua de naștere pe 8 angust camd a împlinit frumoasa vârstă de 32 de ani. Mădălina Diana Ghenea a sărbătorit de ziua ei cu cei dragi care o iubesc și a fost cu adevărat răsfățată ca o regina de cel care o adoră.
Simpaticul cuplu care s-a căsătorit anul trecut după ce au ieșit din reality-showul unde s-au cunoscut, au avut parte din nou de o lună de miere la aproape un an după ce au mai fost împreună în același loc. Astfel că Brighitte și Florin Pastramă au plecat în Franța, la Eurodisney.
Mai are mai puțin de o lună și talentata actriță și scriitoare va naște pentru a doua oară, tot o fetiță. Însă Laura Cosoi a avut parte de o sărbătoare în familie pe 8 august, când ea și soțul ei Cosmin Curticăpean au împlinit 5 ani de la nuntă. Vedeta a scris un text drăguț pe blogul ei pe care va invităm să citiți o parte în continuare.
August pare să fie o lună plină de iubire, căci iată că un nou cuplu de la noi este gata să se căsătorească. Este vorba de Cătălina Ponor, multiplă campioană la gimnastică, care a anunţat că se va căsători cu regizorul și cascadorul Bogdan Jianu, care i-a oferit inelul de logodnă.
Fostul crai de Dorobanți, actual producător și actor de filme a avut timp în izolare să lucreze la noi proiecte, printre care o carte, mai multe scenarii de film și o continuare a celui mai urmărită comedie, "Miami Bici", care a fost retras repede din cinematografie din cauza pandemiei.
Pandemia a ținut în casă luni de zile pe toată lumea, fie că sunt oameni obișnuiți sau vedete. Iată că va prezentă în continuare cum ar arată câteva vedete precum Tom Cruise, J.Lo. Nicole Kidman și altele dacă ar fi stat în casă și ar fi mâncat fără să se gândească la consecințe.
După ziua ei de pe 3 august, când a împlinit 51 de ani, Mihaela Rădulescu a anunțat că se întoarce din nou în țară și nu oricum și nu singură. Diva de la Monaco va lucra alături de celebrele Anna Lesko și Alina Pușcău la un reality-show unde vedetele vor avea de parte de munca de jos.