Actriţa Anya Taylor-Joy, cunoscută pentru rolul din serialul de succes „The Queen's Gambit”, a fost desemnată săptămâna aceasta ambasador mondial Dior pentru modă şi frumuseţe, a anunţat compania pe Instagram.
Antonia este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România. Vedeta se află în vacanță în Turcia, de unde a publicat mai multe fotografii în bikini.
Mihaela Rădulescu este una dintre cele mai frumoase și apreciate femei din România. Îndrăgita prezentatoare, în vârstă de 52 de ani, formează un cuplu cu Felix Baumgartner din anul 2014.
Nicole Cherry, care urmează să devină mamă pentru prima oară, a fost cerută în căsătorie de partenerul ei de viață, Florin Popa.
Valentina Pelinel traversează o perioadă grea din viața sa. Soția lui Cristi Borcea are probleme de sănătate și a ajuns la spital.
Lidia Buble se confruntă acum cu probleme de sănătate după participarea la Asia Express. Aceasta a explicat într-o postare pe rețelele de socializare cum a fost ultima etapă în Turcia pentru ea și sora ei, Estera Buble.
Salma Hayek a fost și ea prezentă la premiera filmului Eternals, și așa cum și Angelina Jolie a făcut, a venit însățită de unica ei fiică.
Alexandre Arnault, al doilea dintre cei patru fii ai miliardarului Bernard Arnault, care controlează conglomeratul de lux LVMH, s-a căsătorit weekend-ul trecut la Veneția în fața unor invitați aleși pe sprânceană.
Scandalul dintre Maria Lucia Hohan și fostul ei angajat Nicolae Narcis Moroșeanu a ajuns în faţa instanţei. Bărbatul o acuză pe creatoarea de modă că a început să-l înjure, să-l terorizeze și să-l umilească public.
Jennifer Gates, fiica cea mare a lui Bill Gates, în vârstă de 25 de ani, se pregătește să se căsătorească cu logodnicul ei, Nayel Nassar.
Regina extragavanței a lovit din nou! Aflată la bordul avionului său privat, cântăreața a împărtășit o fotografie cu ea purtând o eșarfă din bancnote false de 100 de dolari.
Kitty Cepraga a divorţat după 10 ani de căsătorie. În urmă cu an, actriţa dădea de înţeles că lucrurile nu mai funcţionează în relaţia cu soţul ei, alături de care are o fetiță.
Cristina Șișcanu (36 de ani) și Mădălin Ionescu (51 de ani) sunt căsătoriți din anul 2011. Împreună au o fiică, Petra, în vârstă de 4 ani.
Celebrul designer de modă francez, Olivier Rousteing, a dezvăluit că a fost rănit în urma unui accident domestic anul trecut, împărtășind o poză cu el în bandaje pentru arși, informează BBC.
Marca elvețiană de ceasuri de lux Tag Heuer l-a numit pe actorul Ryan Gosling ca cel mai nou ambasador - primul parteneriat semnat de actorul canadian - începând de astăzi.
Cristina Spătar, ca orice artist din România, a fost afectată de pandemie de coronavirus. Situația este foarte grea pentru cântăreață, din cauza lipsei concertelor.
Loredana Groza este o vedetă excentrică, lipsită de inhibiţii şi dovedeşte asta ori de câte ori are ocazia.
Emma Răducanu este fără doar și poate senzația momentului, după ce a câștigat primul turneu de Grand Slam la doar 18 ani. Jucătoarea de tenis a reușit să devină campioană la US Open fără să piardă niciun set.
Omul de afaceri Dan Petrescu (68 de ani), care și-a pierdut viața împreună cu soția și băiatul său, era considerat în mediul afacerilor imobiliare drept cel mai mare investitor din piață.
Emily Ratajkowski a făcut dezvăluiri șocante în autobiografia ei. Supermodelul a adus acuzații grave la adresa cântărețului Robin Thicke.
Maluma este unul dintre cei mai populari artiști latino, dar și unul dintre cel mai râvniți burlaci din lume. Kim Kardashian e sexy, singură și cea mai de succes femeie din lume.