Vedete· 2 min citire

Tom Brady și Gisele Bundchen, în pragul divorțului. Cei doi și-au angajat avocați

Giselle Bundchen

Giselle Bundchen

Scris de Andreea Damian Publicat: 6 oct. 2022, 13:24

Tom Brady și Gisele Bundchen par să se îndrepte spre o despărțire finală. Amândoi au apelat la avocați de divorț, spun mai multe surse citate de presa de peste ocean.

Cuplul locuiește separat de câteva luni, iar recent, cei doi și-au angajat avocați. Mai multe certuri dintre cei doi au reprezentat apogeul căsătoriei, iar acum cei doi se gândesc să își împartă imperiul de zeci de milioane.

Reprezentanții lui Tom Brady și Gisele Bundchen nu au răspuns solicitărilor de comentarii adresate de presa mondenă internațională. În schimb, mai multe surse apropiate lui Tom Brady, în vârstă de 45 de ani și de șapte ori campion la Super Bowl și ai supermodelului Gisele Bundchen, în vârstă de de 42 de ani, căsătoriți din 2009, au răspuns întrebărilor adresate de tabloide:

„Nu am crezut niciodată că această ceartă va fi sfârșitul lor, dar se pare că așa este", spune o sursă citată de Page Six.

„Nu cred că va mai fi nicio revenire acum. Amândoi au avocați și analizează ce va presupune o despărțire, cine primește ce și care vor fi finanțele.", a menționat aceeași sursă.

Apropiații cuplului mai spun că amândoi sunt foarte implicați în viața copiilor lor și cel mai probabil vor cere custodia comună dacă se ajunge la separare. Ei au doi copii împreună, un fiu, Benjamin, în vârstă de 12 ani și o fiica, Vivian, de 9 ani, iar Brady mai are un fiu, Jack, în vârstă de 15 ani, cu fosta lui iubită, Bridget Moynahan.

Dacă se va ajunge la divorț, cuplul ar opta pentru acest pas în Florida, deoarece acolo se află principala lor locuință, spun experții juridici citați de presa internațională.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News

Mai multe știri din Vedete