Miliardul american este una dintre cele mai bogate persoane din lume. Elon Musk este CEO al Space X, Tesla și firmei de neurotehnologie Neuraling și fondator al The Boring Company, acesta având multe de gestionat într-o singură zi.
Afaceristul lucrează mult, după cum i-a recunoscut lui Joe Rogan în timpul unui episod din „The Joe Rogan Experience”. Musk a recunoscut că doarme doar șase ore pe noapte.
„În mod normal, am întâlniri la serviciu până la 1 sau 2 dimineața. Sâmbătă și duminică, de obicei nu, doar uneori. Am încercat să dorm mai puțin, dar apoi productivitatea totală scade. Nu vreau să dorm mai mult de șase ore”, a declarat acesta.
Elon Musk a recunoscut că, uneori, obișnuia să doarmă sub biroul său de la Tesla, conform Wall Street Journal. El a recunoscut că programul său zilnic nu era unul sănătos, apreciind că a „ars o grămadă de neuroni”.
„Au fost momente în care, câteva săptămâni… nu am numărat exact, dar dormeam doar câteva ore, munceam, dormeam câteva ore, lucram, șapte zile pe săptămână. Cred că lucram 120 de ore pe săptămână atunci, sau chiar mai mult”, a spus Musk în noiembrie 2018, amintindu-și efortul de a crește producția Tesla Model 3.
Elon Musk, de 49 de ani, are o avere estimată la 190 de miliarde de dolari. CEO-ul Tesla a urcat pe prima poziție în clasamentul bogaților în luna ianuarie, când acțiunile producătorului auto erau în plină creștere. Acțiunile Tesla au crescut cu 743% în 2020, iar cele 170 de milioane de titluri pe care Musk le deține valorează cu 106 miliarde de dolari mai mult decât la începutul anului trecut.