Mario Fresh și Alexia Eram au decis să meargă pe drumuri separate la sfârșitul anului 2024. Despărțirea s-a produs discret și fără prea multă vâlvă, iar atunci cântărețul anunța motivele pentru care relația a ajuns la final.
„Salutare tuturor! Vreau să clarific zvonurile care au circulat în ultima vreme. Da, este adevărat că eu și Alexia Eram am decis de comun acord să ne despărțim. A fost o decizie dificilă pentru amândoi, dar am realizat că este cea mai bună pentru noi în acest moment. Vreau să subliniez că nu există resentimente între noi; din contră, ne respectăm și ne dorim binele unul altuia.
Relația noastră va rămâne una bazată pe respect și prietenie. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin și pentru că ați fost alături de noi pe acest drum. Apreciez foarte mult înțelegerea și discreția voastră în această perioadă”, a scris Mario Fresh pe rețelele de socializare.
Cântărețul a recunoscut în timpul unui concert susținut de el faptul că nu i-a fost ușor să treacă peste despărțirea de Alexia Eram. Și-a alinat durerea prin muzică și prin albumele pe care le-a lansat.
„A suferit cineva din dragoste pe aici? Rău? Vreau să povestesc și eu. Am suferit și eu, dar nu mult. Bine, am suferit mult, am făcut vreo 2-3 albume. În cazul în care nu știați, dar sigur știți, am avut o relație de 8 ani. S-a terminat, în sfârșit.
Am crescut împreună, am crescut de copii, ne-am crescut unul pe celălalt, ne-am maturizat împreună frumos și la un moment dat am ajuns să ne ducem pe drumuri separare, asta a fost. Dar în timpul ăsta am scris foarte multe piese și din ele am lansat câteva. Piesa asta am scris-o din suferință, din adevărată suferință”, a spus Mario Fresh în timpul unei concert.