Vedete· 2 min citire

Malia Obama, un nou job în televiziune. Ce legătură are cu Beyonce?

Malia Obama

Malia Obama

Publicat19 feb. 2021, 13:33
Actualizat20 feb. 2021, 11:00

Fiica cea mare a fostului președinte american Barack Obama va fi unul dintre autorii scenariului unui serial inspirat de Beyoncé. Este primul job pentru Malia, care a făcut deja mai multe stagii în acest domeniu.

Malia Obama, de 22 de ani, va lucra ca scenarist la o serie produsă pentru studiourile Amazon, de actorul și regizorul Donald Glover. Conform informațiilor dezvăluite de The Hollywood Reporter, acesta din urmă ar fi angajat-o în echipa de redactare a unei serii în pregătire, Hive, al cărei personaj principal este inspirat de Beyoncé.

Tânăra intenționează să facă o carieră în cinematografie sau televiziune. După ce a studiat la Harvard, Malia Obama a făcut un stagiu la Weinstein Company (înainte de condamnarea șefului ei, Harvey Weinstein), precum și pe platourile de filmare la seria Girls, de Lena Dunham.

La 37 de ani, Donald Glover, cunoscut și ca rapper sub numele de Childlish Gambino, este una dintre vedetele în ascensiune de la Hollywood: cunoscut pentru serialul Atlanta, al cărui producător, regizor și scenarist este. Ca actor, l-am văzut în Marțianul, cu Matt Damon, sau Solo: A Star Wars Story. 

INTERNALPHOTO8812

Pe 17 februarie, el a câștigat un contract de câțiva ani cu studiourile Amazon, pentru a dezvolta conținut și un canal în numele său. Pe 12 februarie, el a anunțat, de asemenea, că lucrează la un remake, sub formă de serie, al filmului Mr. and Mrs Smith, lansat în 2005 cu Brad Pitt și Angelina Jolie în rolurile principale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News

Mai multe știri din Vedete