Vedete· 2 min citire

Lovitură uriașă pentru afacerile lui Andrei Boncea! Ce i s-a întâmplat soțului Loredanei Groza

Loredana Groza

Loredana Groza

Scris de Andreea Damian Publicat: 7 iul. 2022, 13:32

Afacerea lui Andrei Boncea a primit o lovitură dură, după ce soțul Loredanei Groza a pierdut un proces important în fața statului român.

Andrei Boncea a dat în judecată Guvernul și a cerut aproximativ șase milioane de euro, sumă care reprezintă o parte din producția unui film.

Procesul prin care Guvernul era obligat să achite 29.875.383 lei a fost intentat de Andrei Boncea și celebrul regizor și producător de film Dragoș Buliga. Din păcate, zilele trecute a venit o veste cât se poate de proastă: au pierdut procesul, în primă instanță.

Concret, companie Frame Film, aparținând lui Boncea și lui Buliga, a dat în judecată Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, procesul având ca obiect pretenții în valoare de aproximativ 6 milioane de euro.

Conform informațiilor obținute de Fanatik, procesul deschis de compania care produce și Las Fierbinți, celebrul serial de la Pro TV, era unul în care erau solicitate drepturile bănești din schema de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografiei.

Potrivit schemei de ajutor din cinematografie, Guvernul era obligat să suporte până la 35% din bugetul producțiilor străine filmate în țara noastră. Iar suma de aproape 30 de milioane de lei reprezintă, conform informațiilor noastre, treimea promisă de Guvern în cazul producției Codul Asasinului.

Pelicula i-a avut în rolurile principale pe Samuel L. Jackson, Michael Keaton și Maggie Q. În aceeași producție au jucat și actorii români Tudor Chirilă, George Piștereanu și Florin Piersic Jr.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News

Mai multe știri din Vedete