Vedete· 2 min citire

Kanye West și Julia Fox s-au despărțit după doar o lună de relație

Kanye West

Kanye West

Scris de Andreea Damian Publicat: 15 feb. 2022, 10:11

Kanye West și Julia Fox au decis să se despartă. Cei doi s-au întâlnit la Miami în ajunul Anului Nou, iar luni de Ziua Îndrăgostiților, un reprezentant al actriței a confirmat pentru revista People că nu mai sunt împreună.

Vor rămâne însă prieteni și colaboratori, a mai spus sursa respectivă.

Fox, în vârstă de 32 de ani, a scris recent într-o postare, ștearsă între timp, pe contul de Twitter: „V-ar plăcea dacă aș fi atât de supărată! O femeie tristă, singură, plângând într-un avion, dar NU E ADEVĂRAT!! De ce să nu mă vezi așa cum sunt, care este un hustler numărul 1. Sunt îndrăgostită de el (de Kanye West, n.r.)”.

Ea a adăugat, negând informațiile potrivit cărora plângea într-un aeroport din cauza despărțirii: „Singura dată când am plâns în 2022 a fost pe 6 februarie, de ziua mea.”

O sursă a declarat vinerea trecută pentru revista People că povestea de dragoste între Julia Fox și Kanye West se încheia. „Kanye și Julia au amândoi vieți separate. Julia locuiește în New York City și Kanye a fost în Los Angeles. Distanța îngreunează”, a spus sursa. „Păstrează legătura și se vor vedea când vor putea. Kanye o place foarte mult. Este corect să spunem că s-au răcit puțin, totuși.”

West, de 44 de ani, și Fox – cuplul pe care ea l-a numit „Juliye” – și-au făcut debutul ca și cuplu pe covorul roșu pe 23 ianuarie la Săptămâna modei masculine de la Paris. Ulterior, el a ajutat-o ​​pe actriță să-și sărbătorească cea de-a 32-a zi de naștere pe 2 februarie, aranjând o sărbătoare „extravagantă” la Lucien din New York City.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News

Mai multe știri din Vedete