JO a fost la un pas de moarte, când trebuia să meargă în vacanță, în Bali. Artista a făcut dezvăluiri șocante despre semnele pe care le-a primit și care au contribuit la salvarea ei. Aflată pe ultima sută de metri, când aștepta taxiul să plece la aeroport, a simțit că nu trebuie să se ducă.
„Eram negativă, dar pur și simplu ceva nu m-a lăsat să plec acolo. Ideea e că zborul inițial pe care îl aveam pe 8, cu care trebuia noi să plecăm, zborul intern din Jakarta spre Bali, aveam zborul internațional până în Jakarta si apoi spre Bali.
Zborul intern, din câte știm noi, ar fi dispărut de pe hartă, semn că s-a prăbușit. Ideea este că niu și dacă am pleca pe 30 sau pe 8, tot ar fi trebuit să stăm în carantină în Jakarta”, a spus JO.
Deși și-a dorit să ajungă neapărat în Bali, JO spune că până la urmă, faptul că nu a plecat este un lucru bun.
„Eu am fost și foarte încăpățânată în perioada aia, foarte mult voiam să plec și eu tot primeam semne de genul că nu trebuie să plec. Nu știu dacă neapărat din cauza acestei chestii cu avionul, dar pur și simplu poate era nevoie să mai stau pe aici. M-am încăpățânat și am tras foarte tare de mine să plec și de fiecare dată primeam înapoi semne. A fost ciudățel, dar parcă acum mi-am întărit mai mult convingerile și o să ascult de primul semn.”, a mai spus vedeta.