Gheorghe Gheorghiu se confruntă cu probleme financiare și este dispus să-și vândă vila impunătoare din Buftea. Artistul are și varianta de a închiria vila unei companii medicale care „poate deschide oricând în ea un dispensar de cel mai înalt nivel”.
Cântărețul nu știe ce să facă mai degrabă cu casa în care a locuit în ultimii ani tatăl său, care s-a stins însă din viață.
„Casa e una foarte mare! Pot locui în ea lejer trei familii, după mine… Am făcut-o după gustul meu, cu cele mai bune materiale. Pe scurt, are tot ce vrei ca să trăiești ca-n vise. Două etaje, bine compartimentată, terase închise, terase deschise, foișoare, tot felul de cămăruțe cărora le poți da tot felul de întrebuințări. La care se adaugă foarte mult spațiu verde, vreo 600 de metri pătrați! Așa că sper să se vândă! Iar dacă nu se va întâmpla asta, nu voi fi deloc supărat. Nu țin musai să se vândă și am în minte și un plan de rezervă pentru cazul în care nu voi găsi rezolvarea pe această parte”, a declarat Gheorghe Gheorghiu, conform Playtech.
INTERNALPHOTO13197
Artistul a adăugat că holurile placate cu marmură și camerele mari pot fi oricând folosite de o eventuală companie medicală sau farmaceutică interesată să închirieze un spațiu aparte, transformând chiar în dispensar medical! Din acest motiv, cere 350.000 de euro!
„După mine e un preț foarte bun. Aș spune că am cerut un preț civilizat. Mă voi feri să spun dacă e în ton cu prețul pieții sau nu, fiindcă după mine cel mai important e să te simți bine în casa ta. Ca atare, nu contează neapărat banii atunci când vine vorba despre propriul confort. Iar ceea ce ofer e o casă superbă, care după mine își merită fiecare euro cerut!”, a mai declarat Gheorghe Gheorghiu.
Artistul mai are vile și în alte părți ale țării, în Brașov, orașul său natal, dar și în București.