Florin Călinescu și Alexandra Dinu au avut un schimb de replici interzis minorilor în ultima ediție a emisiunii „Românii au Talent”. Cei doi s-au tachinat cu privire la locurile unde s-ar fi dus împreună în alte vremuri.
În timpul pauzei publicitare cei doi jurați au ajuns să glumească unul cu celălalt, până în momentul în care Florin Călinescu a ajuns să bată un apropo indecent!
„Dacă tu ești sus, eu sunt sus…” (o expresie din limba engleză care înseamnă „dacă tu ești dispus și eu sunt dispusă!”), i-a transmis Alexandra Dinu lui Florinj Călinescu, iar artistul a reacționat imediat: „Ce te-aș fi condus eu, acum câțiva ani, până la ghenă, la uscătorie, ceva!”. Actrița a fost uimită de cele auzite: „Aoleu, la ghenă? Cum să spui așa ceva? Credeam că îmi faci si mie un compliment drăguț, ceva!”.
Florin Călinescu a continuat fantezia cu colega sa: „Știi tu, cu d-astea, adrenalină: „repede, că miroase urât, repede, că vine cineva cu un sac, acum!”. Alexandra Dinu s-a declarat surprinsă de modul în care l-a inspirat pe jurat: „Chiar așa te-am inspirat, pe ghenă?”. „Tu… eu vorbeam de mine, la 18-20 de ani, mai conta unde suntem? Nu există așa ceva!”, a mai spus Florin Călinescu.
„Pentru unii, contează locul”, a mai spus Alexandra Dinu. „Pe scara blocului, la uscător, sus, la etajul 9!”, a spus și Smiley, în timp ce Andra i-a dat dreptate lui Florin Călinescu: „Erau și alte condiții, ce vrei?”.