După căsătoria ei cu prințul Harry, Meghan Markle a solicitat cetățenia britanică. Dar ducesa nu mai are calificările necesare pentru a face asta și a „abandonat planurile” de a deveni englezoaică, potrivit informațiilor din The Telegraph.
Când s-au căsătorit, în 2018, un purtător de cuvânt al fostei actriței Meghan Markle a declarat pentru CNN că aceasta intenționează să dobândească dublă cetățenie - americană și britanică. O cerere care părea destul de logică pentru tânăra care se stabilise atunci în Anglia și se pregătea să devină ducesă de Sussex, participând deja la multe evenimente alături de familia regală.
De atunci, situația s-a schimbat foarte mult. Iar soția prințului Harry ar fi „abandonat planurile” de a deveni cetățean britanic, așa cum a raportat The Telegraph. Pur și simplu nu ar mai îndeplini condițiile solicitate.
O mutare timpurie în Statele Unite
După cum explică Daily Mail, Meghan ar fi trebuit să se stabilească în Marea Britanie timp de cel puțin trei ani, limitându-și călătoriile în străinătate, pentru a spera la cetățenie ca soție sau partener civil (în cazul ei, soție). Prin urmare, ar fi trebuit să locuiască în Frogmore cel puțin până în toamna anului 2020. Cei doi au decis însă să lase Marea Britanie și s-au stabilit în Montecito, California, împreună cu fiul lor, Archie, care împlinește 2 ani în luna mai.
O sursă apropiată cuplului a declarat pentru Entertainment Tonight la sfârșitul anului trecut că Meghan Markle și prințul Harry nu au „regretat” decizia lor de a se îndepărta de familia regală britanică . „[Ei] se simt foarte mulțumiți de munca lor”, a adăugat sursa, referindu-se la noua fundație a cuplului, Archewell.