Una dintre cele mai îndrăgite soliste de la noi, care face naveta între România, țară de origine și Australia, țară în care locuiește, a avut parte de o mare surpriză.
Celia se află de câteva zile în India, alături de Ardeli Ancuța, soțul său, care a cerut-o din nou în căsătorie. Totul s-a întâmplat într-o locație de vis, Taj Mahal, însă asta nu este tot. Și mai special este faptul că pe banca în care a fost cerută Celia de soție, din nou, în urmă cu 28 de ani a stat și Prințesa Diana, iar ipostază a devenit legendară de atunci. Banca a devenit acum un obiectiv turistic vizitat zilnic de aproximativ 12,000 de persoane și a fost numită "Scaunul Prințesei Diana".
INTERNALPHOTO2622
Partenerul cântăreței s-a așezat în genunchi în fața ei, i-a dat inelul și a cerut-o de soție, din nou, iar momentul a fost imortalizat în imagini. ”Mai vrei să fii soția mea? ... iar și iar!?”, au fost cuvintele pe care Ardeli i le-a adresat frumoasei sale soțîi, după aproape 7 ani de căsnicie, pe care îi împlinesc anul acesta. Fără a stă pe gânduri, Celia a spus „Da! Pentru totdeauna!” și și-a luat soțul în brațe.
INTERNALPHOTO2623
"Am plecat în India pentru nuntă unor prieteni, pentru mine a fost prima dată, ne-am simțit minunat acolo! Prietenii noștri ne-au pregătit haine tradiționale, am petrecut în stilul lor, am fost fascinată de tot. Am văzut doar partea frumoasă a acelor locuri minunate, am fost înconjurată de oameni minunați și mi-am umplut sufletul cu amintiri minunate! Am vizitat Taj Mahal și am avut bucuria să fiu cerută din nou în căsătorie! Eram fascinată de acel loc și de povestea lui.
INTERNALPHOTO2624
El fiind construit în numele iubirii! I-am spus soțului că mi-aș fi dorit să fiu cerută în căsătorie într-un loc că acesta și el s-a gândit să o facă din nou! Anul acesta împlinim 7 ani de căsătorie așa că legământul a fost făcut din nou chiar la una din cele 7 minuni ale lumii ", a povestit Celia.