Simona Halep și Toni Iuruc ar urma, de fapt, să semneze joi, 8 septembrie, actele de divorț la notar.
Cei doi divorțează de comun acord, după cum a confirmat însuși Toni Iuruc. Aceștia nu vor împărți nimic, aceasta fiind înțelegerea dintre ei din momentul în care s-au cunoscut.
În 2021, b1tv.ro scria că Toni Iuruc ar conduce șase firme. În iulie 2022, însă, potrivit evz.ro, firmele Gama Electric Import Export și Promotion & Models Services ar fi radiate, Combat Games ar fi închisă, iar activitatea AdVenture Top Services, AdVenture International și ACB Advertising Development ar fi suspendată.
În ciuda acestor informații, afaceristul ar câștiga sume de ordinul zecilor de mii de ore din imobiliare. Toni Iuruc provine dintr-o familie înstărită, mama sa devenind, după ce a rămas văduvă, o femeie de afaceri de succes. Genica Iuruc ar conduce, potrivit Cancan, o firmă care are în proprietate mai multe spații din București pe care le-ar închiria. Totodată, aceasta ar mai deține și un bloc întreg pe Aleea Privighetorilor, în apropiere de Grădina Zoologică din Băneasa, dar și câteva terenuri în Otopeni, unde ar fi construit o clădire de birouri și un spațiu de depozitare.
Simona ar fi câștigat 40 de milioane de dolari din tenis, informează Women’s Tennis Association, care a plasat-o pe locul 3 în topul jucătoarelor de tenis cu cele mai mari câștiguri, după surorile Williams.
Potrivit Click!, în vara anului 2021, Simona și-a deschis un magazin de haine numit Fashion Legend, foarte aproape de Cazinoul din Constanța. În primăvara aceluiași an, Simona a investit 1,5 milioane de euro într-un hotel de 4 stele în Mamaia.
Sportiva a deschis și o pensiune în Poiana Brașov, cu 24 de camere, dar și un hotel, care au costat aproximativ 2 milioane de euro.