Anca Sigartău și Marian Râlea formează un cuplu în cel mai nou serial de ficțiune produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production, Adela. Cu o vastă experiență atât pe micile ecrane, cât și pe scena teatrului, cei doi vor fi Nuți și Mitu, două personaje-cheie în noul serial de televiziune.
„Tot stau și mă gândesc <<cine m-ar fi distribuit pe mine într-un asemenea rol? Nmeni! >>Cu excepția Ruxandrei Ion, poate doar profesorul meu, Dem Rădulescu, el ar mai fi avut curajul! Chiar acum, când vorbesc despre rolul meu mă aflu în prima zi pe platoul de filmare de la Adela și am mari emoții. Mă tot gândesc la ce îmi spunea domn’ profesor Dem Rădulescu:
INTERNALPHOTO6504
<<Acum, după ce ai terminat pregătirea, e cazul să uiți și să pară totul simplu. Cred că ăsta e cel mai greu lucru, să faci să pară totul simplu!” , mărturisește Anca Sigartău, care mai spune „Mă simt în siguranță că lucrez cu o echipă extraordinară și asta e mare lucru pentru un actor. Nu am jucat foarte mult în seriale și mi-e frică, pentru că știu că o să mă uit la televizor și o să zic <<ah, asta puteam să o fac mai bine și n-am făcut-o!>>. Până acum, toate premisele sunt de bun augur!”. Marian Râlea abia aștepta revenirea pe platourile de filmare, mai ales că noua producție îl aduce în rolul unui ardelean, genul de personaj pe care nu l-a mai jucat de mai bine de 30 de ani.
INTERNALPHOTO6505
„Am revenit pe platourile de filmare și mă simt ca la o reuniune de familie! Mi-a fost tare dor și sunt foarte bucuros că începem un nou proiect. Cu toții aveam nevoie de asta, după o asemenea pauză, iar bucuria e cu atât mai mare cu cât o am ca parteneră pe Anca Sigartău, o actriță cu un talent extraordinar!”