Lifestyle· 3 min citire

Un labirint de tuneluri vor dezvălui rămășițe ale Ierusalimului antic

Israel, tuneluri

Israel, tuneluri

Publicat10 dec. 2019, 14:23
Actualizat12 dec. 2019, 22:19

Săpăturile controversate de sub Orașul Sfânt descoperă straturi de istorie și stârnesc tensiuni de lungă durată

Ierusalimul ascunde un labirint subteran de peșteri naturale, canale de apă, tuneluri iudaice și cariere romane. Pentru a descoperi o stradă în trepte care a servit drept traseu principal spre Templul Evreiesc acum 2.000 de ani, arheologii și inginerii israelieni construiesc ceea ce seamănă cu un tunel de metrou sub un cartier palestinian. Locuitorii susțin că săpăturile acestea au deteriorat casele de sus. Acesta este unul dintre cele mai scumpe și controversate proiecte arheologice din lume. Misiunea sa este de a descoperi o stradă de 2.000 de ani, pe care se plimbau cândva pelerini, comercianți și alți vizitatori la una dintre minunile Palestinei antice: Templul evreiesc. Distrusă în timpul incendierii orașului de către forțele romane această alee monumentală a stat ascunsă tot acest timp.

Muncitorii care sapă efectiv luptă cu solul instabil, care a dus la apariția peșterilor, în timp ce rezidenții care trăiesc deasupra se plâng de pagubele din casele lor. Proiectul ambițios, finanțat în mare parte de o organizație de coloniști evrei, se află într-un loc deosebit de sensibil în Ierusalimul de Est, zona orașului anexată de Israel în 1967 pe care o mare parte a lumii o consideră un teritoriu ocupat. (Cele mai multe săpături pe un astfel de teritoriu sunt ilegale în conformitate cu dreptul internațional.)

Într-un oraș cunoscut pentru cele trei mari credințe monoteiste, săpăturile pot avea consecințe imediate și de anvergură. În puține locuri de pe Pământ, o săpătură arheologică poate provoca atât de rapid o revoltă. După ce guvernul israelian a realizat o nouă ieșire la un pasaj subteran de-a lungul unei părți a Zidului de Vest din Cartierul Musulman al Orașului Vechi în 1996, aproximativ 120 de persoane din toată regiunea au murit în timpul protestelor violente. „Arheologia din Ierusalim este atât de sensibilă încât atinge nu doar comunitatea de cercetare, ci și politicienii și publicul larg”, recunoaște Yuval Baruch din Autoritatea Israel Antiquities (IAA). Baruch este șeful biroului ocupat din IAA din Ierusalim și este mândru de titlul său neoficial de primar al Ierusalimului subteran. Sub domnia sa, orașul a devenit unul dintre cele mai aglomerate situri arheologice din lume, cu aproximativ o sută de săpături pe an. Președintele Autorității palestiniene, Mahmoud Abbas, s-a plâns că săparea constantă face parte dintr-o campanie de a copleși 1.400 de ani de moștenire musulmană cu descoperiri evreiești. „Aici arheologia nu se rezumă doar la cunoștințe științifice, ci este o știință politică”, adaugă Yusuf Natsheh, directorul arheologiei islamice pentru Waqf-ul islamic din Ierusalim, fundația religioasă care supraveghează locurile sfinte musulmane ale Ierusalimului.

INTERNALPHOTO1376

Nu există nici o îndoială că arheologii israelieni sunt printre cei mai bine pregătiți din lume. Cu toate acestea, nu există nici o îndoială că arheologia este folosită ca o armă politică în conflictul arabo-israelian. Politica, religia și arheologia sunt legate de mult timp aici.

Ierusalimul este totuși destinația turistică cu una dintre cele mai rapide creșteri a popularității din lume. Conform datelor analizate, Israelul este o destinație excelență de cuplu sau de explorat în doi sau chiar single. Turiștii sub 45 de ani dețin majoritatea în rândul celor care aleg să călătorească în Israel. Destinațiile lor preferate rămân Tel Aviv, Ierusalim și Marea Moartă. Spre exemplu, aproape 80.000 de turiști români au vizitat Israelul în primele 8 luni ale anului 2019, în creștere cu 17% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor înregistrate de Ministerul Turismului din Israel. Până la finalul anului, Ministerul previzionează aproximativ 130.000 turiști români în Israel și 4,5 milioane de turiști din toată lumea. Anul trecut, 106.900 de turiști autohtoni au ajuns în Israel.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News