Lifestyle· 2 min citire

Spectacol faraonic la Cairo, la inaugurarea Marelui Muzeu Egiptean

muzeu

muzeu

Scris de Andreea Damian Publicat: 3 nov. 2025, 11:14

Un spectacol de proporții faraonice a marcat inaugurarea oficială a Marelui Muzeu Egiptean din Cairo, sâmbătă seara.

La sosirea oaspeților, drone au proiectat deasupra celor trei piramide și a Sfinxului un mesaj în limba engleză: „Bun venit în tărâmul păcii”. Au urmat scene spectaculoase de balet și operă, cu zeci de artiști și figuranți în costume de inspirație antică, iar un spectacol de artificii a luminat cerul de deasupra muzeului.

INTERNALPHOTO16258

Construcția muzeului pe un teren de 500.000 de metri pătrați, cu sprijin financiar și tehnic din partea Japoniei, a costat peste un miliard de dolari și a necesitat 20 de ani de lucrări monumentale.

Atracția principală este comoara lui Tutankamon, descoperită în 1922 într-un mormânt neatins din Valea Regilor, Egiptul de Sus, cu aproape 5.000 de obiecte funerare reunite pentru prima dată într-un singur loc.

Marele Muzeu Egiptean (GEM) găzduiește peste 100.000 de artefacte, dintre care jumătate vor fi expuse, lăsate moștenire de cele 30 de dinastii care au modelat Egiptul antic de-a lungul a 5.000 de ani. La deschiderea pentru public, vizitatorii vor fi întâmpinați în atrium de statuia colosală a lui Ramses al II-lea – 83 de tone de granit, înaltă de 11 metri.

INTERNALPHOTO16259

Spre deosebire de Muzeul Egiptean construit în epoca colonială, demodat și deteriorat, GEM oferă galerii imersive, iluminat de precizie, expoziții de realitate virtuală și un muzeu pentru copii. Pasionații de arheologie pot urmări, printr-o fereastră de sticlă, lucrările laboratorului de conservare care restaurează o barcă solară veche de 4.500 de ani, descoperită lângă piramida lui Kheops.

Sectorul turistic egiptean, o sursă vitală de valută străină și locuri de muncă, a fost afectat de revolta din 2011 și de atacurile teroriste sporadice ulterioare. În ultimii ani, turismul a dat semne de redresare: în primele nouă luni ale anului 2025, Egiptul a fost vizitat de 15 milioane de turiști, generând 12,5 miliarde de dolari, cu o creștere de 21% față de anul precedent.

Fathi și-a exprimat speranța că muzeul va atrage între 5.000 și 15.000 de vizitatori pe zi și a prognozat un surplus anual de cinci milioane de turiști, majoritatea urmând să viziteze muzeul. Guvernul lucrează la finalizarea unui plan de dezvoltare pentru nord-estul Cairo, de la noul Aeroport Internațional Sphinx până la piramidele din Saqqara, incluzând hoteluri, restaurante și centre comerciale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News