Cea mai înaltă cascadă din lume s-a format anul trecut în Groenlanda, în urma scurgerii apelor unui lac cauzate de topirea gheții. S-au scurs astfel 5 milioane de metri cubi de apă - echivalentul a 2.000 de piscine olimpice - în doar cinci ore.
Oamenii de știință de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie au înregistrat fenomenul extraordinar cu ajutorul unei drone.
Studiul cercetătorilor britanici, publicat zilele trecute în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, analizează legătura dintre acest fenomen și creșterea nivelului mărilor. Calota glaciară din Groenlanda este a doua, ca mărime, din lume, și topirea acesteia reprezintă unul din principalii „contributori” la creșterea nivelului mărilor, pe planetă.
INTERNALPHOTO1306
„Până la acest studiu, deja știam că multe astfel de lacuri se scurg prin fracturi ale calotei glaciare, ca urmare a topirii gheții, dar felul în care aceste fracturi se formează, locul și momentul în care ele se produc, nu au mai fost documentate până în prezent”, a declarat, pentru CNN, șeful echipei de cercetători.
Topirea gheții provoacă apariția de crăpături în calotă, crăpături care devin, la rândul lor, „responsabile” de scurgerea, în cascadă a unor mari cantități de apă, provenite de la astfel de lacuri glaciare.
„Căderea de apă a provocat accelerarea eroziunii glaciare. Această accelerare a avut un impact violent asupra stratului de gheață, supus stresului și deformărilor. Aceste scurgeri de apă pot deschide noi fracturi în calotă și să declanșeze o reacție în lanț”, a spus cercetătorul.
Formate în timpul verii pe măsură ce vremea se încălzește, „lacurile declanșatoare”, cum ar fi cele observate de oamenii de știință la Store Glacier, din nord-vestul Groenlandei, pot provoca o reacție în lanț, astfel încât până la 50 sau mai multe lacuri din apropiere se pot scurge rapid pe parcurs de câteva zile, a spus Christoffersen. Cascada din Groenlanda a avut înălțimea de 1 kilometru și un debit de 950 de metri cubi pe secundă, aproape jumătate cât debitul cascadei Niagara. Comparativ, cea mai înaltă cădere de apă de pe planetă, cascada Angel din Venezuela, are o înălțime de aproape 980 de metri.