Sesiunea foto „trash the dress” este cea mai relaxantă parte a unui eveniment. De obicei e o ședință foto mai îndrăzneață. Momentul reprezintă o „tăvălire” a rochie de mireasă, să zicem așa!
Shooting-ul se poate realiza numai după nuntă, la câteva zile sau câteva saptamani, câteva luni sau câțiva ani, data exactă fiind aleasă doar de mireasă.
Există femei care tratează cu deosebită prudență rochia, în schimb unele o supun unei adevărate torturi în dorința de a obține niște amintiri de neuitat. Pentru că practic acesta pare să fie scopul principal al ședinței foto trash the dress: „nenoroceșteți superba rochie de mireasă într-un decor deosebit”. Binențeles, meritul îl poartă și protagoniștii, dar și cel care realizează fotografiile.
Există atâtea locații splendide în lumea asta încât nu știi asupra căreia să te hotărăști. Unii aleg un câmp cu flori, alții merg la mare, cei romantici aleg un castel. Dar tu îți doresc un loc unic, nemaiîntâlnit, nemaivăzut pe care să-l surprinzi în fotografii.
Îți prezentăm mai jos 5 locații inedite în care să-ți „distrugi rochia de mireasă!
1. Hierve el Agua, Oaxaca, este una dintre destinațiile inedite din Mexic. Este renumit pentru formațiunile din minerale, cascadele pietrificate și bazinele de apă.
INTERNALPHOTO2450
2. Fiji.
INTERNALPHOTO2451
Când să mergi în Fiji? Vremea este cel puțin tolerabilă în Fiji pe tot parcursul anului. Cele mai bune luni pentru a merge sunt lunile Aprilie, Mai, Iunie, Iulie, August, Septembrie, Octombrie și Noiembrie. În medie, cele mai calde luni sunt lunile Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iunie, Octombrie, Noiembrie și Decembrie. Cele mai ploioase luni în acest oraș sunt lunile Ianuarie, Februarie și Martie. Orașele cu cel mai bun climat sunt Nadi, Lautoka și Sigatoka, cu o vreme bună cel puțin 8 luni pe an.
3. Muntele Aoraki. Este cel mai înalt munte din Noua Zeelandă. Unii îi mai spun Everestul Noii Zeelande. Se recomandă să-l vizitezi vara, când temperaturile sunt mai blânde.
INTERNALPHOTO2452
4. Marea Moartă (Iordania)
Înconjurată de peisaje aride și deșerte, în locul unde se află Marea Moartă umiditatea este scăzută și există o cantitate mică de precipitații. În timpul anului, temperatura viară între 15 și 37 de grade Celsius. Marea Moartă este o locație unică datorită apei turcoaz cu cristele de sare.
INTERNALPHOTO2453
5. Trolltunga (Norvegia)
Trolltunga este o minune naturală din Norvegia, care se află în apropiere de orașul Odda. Stânca Trolltunga și-a primit denumirea din cauza formei sale neobișnuite, care în traducere din limba norvegiană înseamnă Limba Troll-ului.
INTERNALPHOTO2454
La poalele stâncii Trolltunga se află un lac de o frumusețe copleșitoare. Pentru a ajunge la piatra subformă de limbă, turiștii trebuie să meargă pe jos circa 20 de kilometri tur-retur de la locurile pentru parcarea de sus. Dacă vă lăsați mașina la parcarea de jos atunci aveți de mers pe jos încă 10 kilometri tur-retur. Drumul spre Limba Troll-ului este cea mai grea încercare pentru mulți turiști. Aceștia se deplasează pe un drum abrupt, cu aer rece, vârfuri muntoase acoperite cu zăpadă, vânt și ploaie.