Economic· 1 min citire

Victoria's Secret a cumpărat un magazin online de lenjerie intimă coordonat de o echipă de români

victoria's secret

victoria's secret

Scris de Andreea Damian Publicat: 3 nov. 2022, 10:25

Compania Victoria's Secret va achiziționa marca de lenjerie intimă Adore Me pentru un preț de 400 de milioane de dolari, urmărind baza de clienți din generația Z.

Se așteaptă ca afacerea să se încheie în 2023. 

Fondată în 2010, Adore Me a devenit cunoscută pentru modelul său exclusiv online, care includea o opțiune de încercare acasă, precum și dimensiunile mari. 

Brandul și-a extins gama în 2012 și are acum 77 de dimensiuni.

Specialistul în marketing Doru Șupeală a comentat achiziția Victoria's Secret:”Gigantul Victoria's Secret cumpără startupul Adore Me cu 400 de milioane de dolari.Adore Me este o companie de tehnologie și e-commerce dezvoltată în Statele Unite și România.Mai precis piața, marketingul și proprietarii sunt în America, dar întreaga construcție tehnologică este făcută la București de o echipă coordonată de Bogdan Lucaciu, în calitate de CTO.

Uite că se poate face companie de produs digital de succes global și din România și hai să învățăm de la ei cum se construiește o echipă de înaltă performanță și o cultură organizațională orientată către inovație și către nevoile reale ale clienților, cultură și echipă care să aducă astfel de performanțe”, scrie Doru Șupeală pe Facebook. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News