Patru dintre cele mai mari companii de tehnologie din SUA au prezentat rezultate surprinzătoare în Q2 2020, pe fondul unei încetiniri a economiei globale și a impactului financiar major resimțit de mare parte din clienții și partenerii de afaceri.
Mișcarea spre digitalizare, lucrul la distanță, comenzile online și utilizarea resurselor IT de tip cloud au explodat profiturile companiilor Big Tech: Amazon, Facebook, Google și Microsoft.
Giganții din tehnologie au ieșit câștigători, la nivel de grup, cu toate că între ei au apărut unele diferențe. Alphabet a raportat venituri în scădere pentru prima oară, de doar 2%, în timp ce Facebook a marcat o creștere de 11% a acestora. Strict pe segmentul de publicitate, scăderea a fost de 8% pentru Alphabet. „Deși generator de pierderi în prezent, segmentul “Other bets” care include divizia de mașini autonome Waymo, poate fi promițător”, explică Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.
Amazon a spulberat prognozele, oferind un profit de 10.3 dolari pe acțiune, față de 1.46 în așteptările furnizate de Refinitiv. Divizia de cloud a decelerat la un avans de 29% de la 33% trimestrul anterior, un ritm înca foarte bun având în vedere dimensiunea sa. Acționarii au fost răplătiți cu aprecieri de peste 64% de la începutul anului, în iulie acțiunea fiind mai mereu peste 3.000 de dolari, de la aproximativ 2.000 de dolari în februarie.
Un curent favorabil se formează în privința Microsoft: după ce a câștigat un contract masiv cu Pentagonul pentru oferirea de servicii de tip cloud (rezultat contestat de Amazon), și se află în discuții pentru preluarea operațiunilor americane ale TikTok. Microsoft încearcă astfel să recupereze o parte din decalaje pe partea de conținut video față de Google sau Facebook, continuând strategia de dezvoltare a social media inițiată cu achiziția LinkedIn. Rezultatele MSFT au fost peste așteptări în privința profitului (1.46 dolari pe acțiune vs 1.34 estimări Refinitiv) și a veniturilor în general. Ritmul de creștere a segmentului cloud a fost în continuare bun, deși a încetinit la 47% de la 59% în trimestrul anterior, dar divizia Windows a marcat o scădere de 4% iar veniturile LinkedIn au încetinit de asemenea la 10%”, explică Claudiu Cazacu.