Vânzarea unei părți din averea designerului Karl Lagerfeld, care a fost încheiată luni la Sotheby's din Monaco, a totalizat 12 milioane de euro, o sumă de patru ori mai mare decât estimările.
Prima parte din vânzarea obiectelor fostului director artistic al casei Chanel a fost „un triumf”, potrivit Sotheby's. Toate cele 582 de loturi au fost vândute pentru 12 milioane de euro față de o estimare stabilită între 2 și 3 milioane de euro.
Mai mult de 1.400 de licitatori s-au înscris pentur vânzarea care a avut loc „într-o ambianță electrică”, potrivit lui Pierre Mothes, vice-președinte la Sotheby's Franța, citat într-un comunicat.
Printre obiecte, dintre care 96% s-au vândut la prețuri ce au depășit valorile estimate, s-a numărat „Portrait de Karl Lagerfeld”, semnat de artistul japonez Takashi Murakami, adjudecat pentru 292.100 de euro, față de estimarea inițială de 80.000 până la 120.000 de euro, și o operă a pictorului francez Guy-Pierre Fauconnet, „Vache et sa laitiere”, datând din 1920, vândută cu 152.400 de euro, față de estimarea stabilită între 4.000 și 6.000 de euro, scrie francetvinfo.fr.
Printre obiectele personale ale lui Lagerfeld, un autoportret a fost achiziționat pentru 107.250 de euro (estimat între 2.000 și 3.000 de euro), în timp ce trei carnete cu notițe ale creatorului, estimate între 3.000 și 5.000 de euro, și-au găsit cumpărător la 152.400 de euro.
Dom Pérignon Balloon Venus, sculptură de Jeff Koons, a fost achiziționată la 38.100 de euro, și un Rolls Royce Phantom din 2018, estimat între 300.000 și 350.000 de euro a atins 439.000 de euro.
A doua parte a licitației, online, va avea loc la Paris, până pe 16 decembrie.