Soția regretatului Steve Jobs, Laurene Powell Jobs, a renunțat la o parte din investițiile sale în jurnalism pe fondul pandemiei de coronavirus care a devastat industria media.
Organizația filantropică a lui Powell Jobs, Emerson Collective, a rupt legăturile cu Pop-Up Magazines Productions, care deține Revista Pop-Up și California Sunday Magazine, anunță CNN. Sindicatul companiei media a făcut anunțul pe Twitter, adăugând că California Sunday Magazine va „întrerupe publicarea online” și că 11 angajați „au fost anunțați că vor fi concediați”.
Vestea vine la câteva luni după ce The Atlantic, unde Emerson Collective deține o participație majoritară, a concediat aproape 70 de angajați. În iunie, California Sunday a încetat să mai iasă pe print după șase ani. Acum, va înceta să mai apară online.
Laurene Powell Jobs este a 35-a cea mai bogată persoană din lume și văduva fondatorului Apple, Stever Jobs. Ea a fost lăudată în 2018, când a început să adauge companii media în portofoliul ei. Compania Emerson Collective a investit circa 10 milioane de dolari într-un număr semnificativ de publicații. Desigur, aceste investiții nu au fost strict pentru câștig financiar.
Forbes estimează că Laurene Powell Jobs are o avere de 16 miliarde de dolari.