Toyota Supra, mașina din filmul „Fast&Furious”, a fost vândută la o licitație din Las Vegas.
Licitația pornit de la prețul de 150.000 de dolari și s-a oprit la suma de 550.000 de dolari. Este singura mașină condusă chiar de actorul Paul Walker, în cascadoriile din film.
Frumoasa toyota Supra, model 1994, a apărut în două dintre filmele celebrei serii. Fericitul cumpărător a plecat acasă cu mașina și cu un ceritificat de autenticitate.
INTERNALPHOTO10025
„Aceasta este mașina mea preferată a licitației. Este o Toyota Supra care a apărut în filmul “Fast and Furious” și pe care a condus-o regretatul Paul Walker. A apărut și în filmul “Too Fast Too Furious”, așa că este o mașină emblematică.”, a declarat Nick Cardinale, organizator licitație.
I-a făcut concurență și o mașină de curse, deținută de un DJ renumit în Statele Unite. „Această mașină este un McLaren P1 din 2015, care i-a aparținut DJ-ului Deadmau5.”, a spus Cardinale.
Zeci de mașini de lux au fost parcate în acest centru expozițional din Las Vegas, pentru a-i ispiti pe colecționarii care visează să aibă automobilul unei vedete.