Amazon a realizat un profit de 5,2 miliarde de dolari, în trimestrul al doilea, cel mai mare din istoria companiei.
Vânzările magazinului online au urcat în trimestrul al doilea cu 48%, la 45,9 miliarde de dolari. Între timp, comercianții au plătit Amazon mai mult pentru sponsorizarea produselor lor, pentru a ajunge la clienții loiali ai companiei. Acest lucru a avut ca rezultat o creștere de 52% și de 41% a veniturilor generate de serviciile pentru comercianți și a altor venituri, precum cele din publicitate.
Acțiunile Amazon au urcat cu 5% în urma publicării rezultatelor, joi, după închiderea tranzacțiilor, notează News.ro.
Compania a anunțat că veniturile sale au urcat cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 88,9 miliarde de dolari.
Pentru trimestrul al treilea, Jeff Bezos se așteaptă ca Amazon să aibă costuri legate de COVID-19 de încă 2 miliarde de dolari. În acest buget intră și sporuri pentru anumiți angajați.