Una dintre cele mai scumpe proprietăți din America, Bel Air Mansion „The One”, care a fost odată listată pentru 500 de milioane de dolari, va ajunge luna viitoare la licitație. Se cere pe conac nu mai puțin de 295 de milioane de dolari.
Concepută de arhitectul Paul McClean, uimitoarea proprietate, care se întinde pe o suprafață de 3,8 acri, oferă vederi de 360 de grade asupra Oceanului Pacific, centrul orașului Los Angeles și munții înzăpeziți San Gabriel.
INTERNALPHOTO11993
Dezvoltatorul, Nile Niami, care a început să lucreze la casa din SUA acum 10 ani, și-a propus „să construiască una dintre cele mai bune proprietăți de pe tot globul”.
INTERNALPHOTO11994
The One este comercializat ca prima și singura reședință de dimensiunea sa din Los Angeles, „Cu restricțiile actuale de zonare, nimeni nu ar mai putea construi vreodată o casă de această dimensiune în Los Angeles”, spune Aaron Kirman. „Este cu adevărat unic, nu numai datorită dimensiunii sale, ci și pentru că se află pe cel mai bun promontoriu din LA și în Bel-Air, care este probabil cel mai exclusivist cartier din lume.”
The One are 42 de băi și 21 de dormitoare, pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați, precum și o casă de oaspeți cu trei dormitoare și o locuință cu șapte dormitoare pentru personal. Casa încă nu este terminată, dar va fi vândută „ca atare”.
INTERNALPHOTO11995
Dincolo de designul atrăgător, proprietatea oferă cele mai luxoase facilități create vreodată într-o reședință privată: garaj pentru 30 de mașini, patru piscine, o cascadă cu două etaje, două bucătării de tip restaurant, o zonă interioară, club de noapte în aer liber cu propria sa sală VIP, un cinema Dolby Digital de 40 de locuri, săli de bal, o pistă de bowling cu patru benzi, o cramă de 10.000 de sticle, un salon de înfrumusețare complet, un centru de wellness cu pistă de jogging.
INTERNALPHOTO11996
Un agent de vânzări a numit vila drept "Mona Lisa lumii rezidențiale".
INTERNALPHOTO11997