Art & Design· 2 min citire

Pagubă de 20 de milioane de dolari pentru un tablou de Picasso, evaluat la 100 de milioane de dolari

picasso

picasso

Publicat28 mai 2020, 12:07
Actualizat28 mai 2020, 23:33

În urmă cu doi ani, colecționarul de artă Steve Wynn a retras tabloul „Le Marin” (Marinarul) al lui Pablo Picasso cu o zi înainte de licitație, după ce a fost distrus de un zugrav.

Tabloul în ulei a fost realizat în 1943 și reflectă temerile și anxietatea lui Picasso, care trăia sub amenințarea de a fi deportat într-un lagăr nazist. Cu dimensiuni de 130 x 81 de centimetri, tabloul prezintă un bărbat care își odihnește capul pe mâna dreaptă, cu picioarele încrucișate și mâna stângă așezată pe un genunchi.

Pictura despre care specialiștii cred că este un autoportret, evaluat la 70 de milioane de dolari, urma să fie scos la vânzare pe 15 mai 2018, la Licitația de artă impresionistă și modernă organizată de casa Christie's la New York. Avea șanse să atingă pragul de 100 de milioane de dolari. 

INTERNALPHOTO4628

Le Marin

Dar unul dintre zugravii care se ocupau de renovarea galeriilor pentru a pune în evidență lucrările listate la vânzare a lăsat, la finalul zilei de muncă, o tijă de extensie a unui trafalet așezată pe un perete. Tija nu a fost așezată cu atenție, a alunecat și a căzut prin „Marinarul” lui Picasso, creând o ruptură de 11,4 centimetri în pânza deținută de Wynn. Pagubele au fost evaluate la 20 de milioane de dolari iar valoarea tabloului a scăzut considerabil.

Casa de licitații a cheltuit 487.625 de dolari pentru a restaura lucrarea. Deși reparația a fost executată de cei mai pricepuți experți din domeniul restaurărilor, daunele produse în valoarea lucrarii sunt de 20% din cei aproape 100 de milioane de dolari estimați. Astfel, compania de asigurări le-a cere zugravilor 18,74 milioane de dolari.  

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News