Art & Design· 2 min citire

Noul hypercar Lamborghini Essenza SCV12 are cel mai puternic motor

Lamborghini Esssenza SCV12

Lamborghini Esssenza SCV12

Publicat31 iul. 2020, 09:57
Actualizat31 iul. 2020, 11:15

Lamborghini a dezvăluit un nou supercar, denumit Essenza SCV12, însă proprietarii nu îl vor putea conduce în mod legal pe drumurile publice.

Constructorul italian recomandă clienților să îi permită să păstreze mașina într-un garaj special la sediul său din Italia. Proprietarii vor putea urmări mașina printr-o cameră video, iar dacă vor vrea să o conducă Lamborghini o va livra pe orice circuit din lume. Totodată, Lamborghini va oferi viitorilor proprietari un instructaj realizat de un pilot profesionst, pentru a se bucura din plin de noul lor supercar alimentat de un motor V12.

În același timp, constructorul italian va organiza anual câteva evenimente dedicate modelului, prilej pentru proprietarii Essenza SCV12 să se întâlnească și să conducă mașina pe circuit. Doar 40 de exemplare din Lamborghini Essenza SCV12 vor fi produse, iar majoritatea au fost deja vândute, potrivit inginerului-șef Lamborghini, Maurizio Reggiani, citat de CNN.

Lamborghini Esssenza SCV12 are cel mai puternic motor 

INTERNALPHOTO5715

Constructorul italian nu a avansat un preț pentru Essenza SCV12, însă Reggiani a declarat că prețul noului model va fi similiar cu cel al altor modele Lamborghini de serie limitată, precum Centenario sau Sián. Acestea s-au vândut cu 1,9 milioane, respectiv puțin peste 2 milioane de dolari.

Lamborghini Essenza SCV12 are cel mai puternic motor V12 produs vreodată de constructorul italian. Propulsorul cu o capacitate de 6,3 litri este aspirat și produce aproximativ 818 cai-putere.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News