Art & Design· 2 min citire

Cum arată vila lui Iron Man, de pe coasta Pacificului, pe care Alicia Keys a plătit 20 mil. $

casa

casa

Scris de Andreea Damian Publicat: 8 ian. 2020, 10:28

Alicia Keys a cumpărat casa de lux, aflată la doi pași de San Diego, cu 21 de milioane de dolari, aproape dublu față de cât l-a costat pe fostul proprietar, un miliardar american, cu afaceri în domeniul telecomunicațiilor.

Casa de vis, Razor House, a devenit cunoscută în filmul Iron Man. Era locul unde se relaxa personajul principal, interpretat de Robert Downey Jr, Tony Stark. Aflată pe malul mării, vila are 3120 de metri pătrați si este o bijuterie arhitecturală.

INTERNALPHOTO1866

INTERNALPHOTO1872

Donald Burns, fondator al Telco Communications Group, a cumpărat-o în 2011 pentru suma de 12,8 milioane de dolari. Timp de 3 ani a renovat-o, după care a scos-o la vânzare. Razor House a devenit cea mai scumpă proprietate vândută în 2019 în San Diego, California.

INTERNALPHOTO1867

Atât exteriorul, cât și interiorul său au fost prezentate în detaliu în Iron Man 3, deși în timpul lungmetrajului a fost distrus folosind efecte digitale. Superba casă are patru dormitoare, living, bibliotecă, cameră de proiecție. În bibliotecă se află o masă de biliard personalizată din sticlă și din oțel inoxidabil Ralph Lauren.

INTERNALPHOTO1868

Curtea centrală a casei este protejată de vânt prin ziduri înalte, pentru ca rezidenții să se poată bucura de superbele terase. Piesa de rezistență a vilei de lux este piscina care dă iluzia că se scurge direct în orizont.

INTERNALPHOTO1869

Interiorul locuinței este dotat cu un sistem de automatizare de ultimă generație, controlat prin iPad și permite rezidentului să controleze muzica, sistemul de iluminat și ferestrele.

INTERNALPHOTO1870

INTERNALPHOTO1871

Locuința include, de asemenea, un garaj subteran care poate găzdui cel puțin patru mașini, la care se ajunge cu un lift de sticlă care se ridică până la nivelul terasei de pe acoperiș.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News