Cea mai cunoscută gimnastă din România a fost prezentă zilele trecute la Berlin, la Gala Laureus 2020. Este vorba de un eveniment sportiv prezentat de celebra actriță Sharon Stone la care au participat multe vedete și sportivi, printre care Katarina Witt, Boris Becker, Luis Figo, Ruud Gullit, Tony Hawk, Michael Johnson sau Hugh Grant, actorul din "Patru nunți și o înmormântare" cu care Zeița de la Montreal s-a fotografiat.

Nadia Comăneci (58 de ani) este membru fondator al "Laureus World Sports Academy", o asociaţie care reuneşte peste 60 dintre cei mai buni sportivi ai tuturor timpurilor şi decernează anual premii celor mai buni sportivi și sportive din lume. Nadia a urcat pe scenă și a atras toate privirile căci a fost îmbrăcată extrem de sexy, având accesorii de mii de euro. Nadia a purtat o salopetă de lurex (cu fir metalic), de culoare gri petrol metalizat,
care i-a venit foarte bine.

Această avea un umăr gol care a lăsat să se vadă mâna. Nadia se vede că este tonifiata și merge la sala, îi place în continuare sportul și merge la sala pentru că îi place să aibă grijă de ea. Vedetă a avut și accesorii, iar unul dintre acestea era inelul cu diamant de pe mâna stânga dar și ceasul de mii de euro. Printre câștigători s-au numărat gimnastă Simone Biles, Egan Bernal a fost desemnat Revelaţia Anului, cea mai bună echipă a fost desemnată naţionala de rugby a Africii de Sud, campioană mondială în 2019. Baschetbalistul german Dirk Nowitski a primit un premiu pentru întreaga carieră. Lewis Hamilton și fotbalistul argentinian Lionel Messi și-au împărțit trofeul.
Pentru vară, Moët & Chandon își continuă colaborarea cu Pharrell Williams și dezvăluie o nouă reinterpretare a parfumului Ice Impérial, celebrând spiritul de pionierat și know-how-ul Casei.
Andreea Bostănică a făcut declarații surprinzătoare despre veniturile pe care le obține din activitatea sa pe TikTok.
Jean Paul Gaultier pășește în lumea parfumurilor de nișă cu o nouă colecție: Atelier Gaultier. Aceasta marchează intrarea brandului Jean Paul Gaultier pe o nouă piață, cea a esențelor de lux.
Confruntat cu o încetinire dureroasă din ultimii ani, sectorul de lux încearcă să-și recapete energia jonglând cu o abordare de bază și găsirea de noi modalități de a se conecta cu clienții.
Casa de modă spaniolă de lux dezvăluie o campanie comemorativă. Pentru a marca cea de-a 180-a aniversare, Loewe a organizat o ședință foto în care aduce un omagiu moștenirii sale, care va fi însoțită de lansarea unei colecții capsulă în ediție specială și a unui scurtmetraj de animație care retrăiește unele dintre cele mai importante momente importante din istoria sa.
Henry Zankov a fost numit director artistic al casei de modă Diane Von Furstenberg. Colecția sa de debut va fi prezentată în septembrie, în cadrul New York Fashion Week.
Kering a anunțat numirea lui Gianfranco D'Attis în funcția de CEO al Alexander McQueen, începând de miercuri. Acesta îi va raporta lui Luca de Meo, directorul executiv al Kering, și va avea sediul la Londra.
Skims își extinde prezența globală în retail, planificând să deschidă primele magazine permanente în Asia și anunțând noi locații emblematice în Hong Kong și Seul.
Chanel își reia prezentarea de modă croazieră 2027 la Sydney în noiembrie anul acesta, marcând prima dată când casa franceză de lux a organizat o prezentare de modă în Australia.
Marile case europene de lux își intensifică investițiile în Statele Unite, printr-un val de deschideri de magazine și prezentări de modă menite să atragă o nouă generație de consumatori ultra-bogați, ale căror averi au crescut datorită boom-ului din tehnologie și inteligență artificială.
Casa de modă de lux Gucci, parte a grupului Kering, devine „name partner” al echipei de Formula 1 Alpine. Luca de Meo, fost șef al grupului Renault, din care face parte marca Alpine, și actual CEO al grupului Kering, dă o mână de ajutor echipei pe care a creat-o pe fundația Renault F1.
Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra, potrivit publicațiilor britanice The Sun și Daily Mail. Presa din Marea Britanie scrie că cei doi pregătesc acum și o petrecere fastuoasă de trei zile în Sicilia.
Lumea parfumeriei de lux este în doliu după moartea lui Olivier Creed, unul dintre cei mai influenți parfumieri ai epocii moderne și omul care a transformat Casa Creed într-un simbol global al eleganței și rafinamentului olfactiv. Descendent al celei de-a șasea generații a familiei fondatoare Creed, Olivier a fost considerat de mulți drept „cel mai elegant parfumier din lume”.
Ramona Olaru și-a cumpărat propriul apartament. Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a investit peste 300.000 de euro în acest proiect personal.
Justiția spaniolă a dispus ca autoritățile fiscale să îi achite cântăreței columbiene Shakira peste 60 de milioane de euro pentru sume încasate în mod nejustificat.
Simona Halep și-a păstrat un stil de viață echilibrat și după retragerea din tenis. Recent, fosta lideră WTA a dezvăluit "băutura magică" care o ajută să se mențină în formă la 34 de ani.
Legenda tenisului mondial Roger Federer a bifat o nouă performanță impresionantă, de această dată în afara terenului. Al doilea cel mai longeviv lider mondial din istorie a intrat pentru prima dată pe lista miliardarilor realizată anual de revista de business Forbes, publicația estimând averea sa la aproximativ 1,1 miliarde de dolari.
Actrița Zendaya a afișat o „verighetă” din aur în timp ce conducea vedetele care soseau marți la prezentarea Louis Vuitton din cadrul Săptămânii Modei de la Paris.