La ceremonia de învestire, care v avea loc sâptămâna viitoare, va cânta și Jennifer Lopez.
Lady Gaga a fost o susţinătoare aprigă a lui Joe Biden în timpul campaniei electorale. De altfel, este obișnuită cu evenimente importante, după ce a interpretat imnul american la Super Bowl în 2016, cel mai privit eveniment din lume.
Pe scena Super Bowl a intrat și Jennifer Lopez, anul trecut, după ce a susținut un spectacol incendiar, împreună cu Shakira.
În 2009, Aretha Franklin a cântat la prima ceremonie de învestire a lui Barack Obama. Au cântat atunci şi Bruce Springsteen, U2, Shakira şi Stevie Wonder.
Patru ani mai târziu, preşedintele reales a ascultat-o pe Beyonce interpretând imnul naţional.
În 2017, Donald Trump a fost nevoit să se mulţumească cu artişti mai puţini celebri, din cauza faptului că avea prea puţină priză în lumea spectacolului.
Moroccanoil a numit-o pe Aryna Sabalenka, actualul număr 1 mondial în tenisul feminin, drept noul Global Brand Ambassador Moroccanoil. Această colaborare marchează o nouă etapă pentru brandul pentru îngrijirea părului pe bază de ulei de argan, care își extinde prezența în domeniul ce îmbină frumusețea, sportul, wellness-ul și performanța.
lululemon a lansat colecția Running dedicată sezonului de toamnă a anului 2026, care cuprinde cele mai recente inovații dedicate alergării în magazinul lululemon din Băneasa Shopping City. Colecțialululemon oferă alergătorilor o gamă actualizată, concepută pentru a susține mișcarea, confortul și concentrarea.
Louis Vuitton marchează 130 de ani de la crearea emblematicului Monogram printr-o colecție în ediție limitată, care reprezintă prima colaborare în domeniul beauty dintre Nicolas Ghesquière și Dame Pat McGrath.
Multă vreme considerați improbabili, șlapii cu toc se impun acum ca cea mai râvnită încălțăminte a sezonului.
Un Boeing 747-8 ultra-luxos, operat de flota guvernamentală Qatar Amiri Flight și evaluat la aproximativ 400 de milioane de dolari, a aterizat în Mallorca pe 10 august 2026, cu doar două zile înainte de eclipsa solară totală.
Jo Malone London a colaborat cu Fortnite pentru lansarea unei experiențe interactive care va avea loc timp de două săptămâni. Această experență este inspirată de coasta britanică și a fost creată pentru a susține cel mai nou parfum al casei Sea Salt & Bergamot.
Vânzările Casei Hermès în prima jumătate a anului au crescut cu 6%, pe fondul creșterii vânzărilor în America. Celebra Maison specializată în crearea de articole de lux din piele a înregistrat o creștere accelerată în al doilea trimestru, subliniind rezistența sa la o încetinire mai generală a industriei de lux.
La Christie's, cele mai râvnite articole din noua colecție Devil Wears Prada vor fi scoase la licitație în curând, în beneficiul a două organizații dedicate presei și modei.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Alexia Eram pare că o ia pe urmele tatălui său și pregătește să intre într-o nouă afacere cu produse cosmetice.
Delicat, feminin și inspirat de lumea lenjeriei intime, bikiniul cu dantelă este pe cale să devină piesa vestimentară obligatorie a verii 2026, reinventând costumul de baie cu o eleganță retro irezistibilă.
Vânzările Chanel au crescut cu două cifre în prima jumătate a anului, depășind rivalii de lux, inclusiv LVMH, deoarece cumpărătorii bogați au cheltuit o grămadă de bani pe noile creații de modă ale designerului Matthieu Blazy.
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.
Andreea Sasu a fost externată după două luni petrecute în spital. În tot acest timp, iubitul ei, Philipp Plein, i-a fost alături constant și a sprijinit-o.
Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.