Denisa Tănase este proprietara unui business care la final de an 2021 are o cifră de afaceri de patru milioane de euro. Denisa de la Bambi, așa cum o știe toată lumea, a pornit în afacere de jos, doar cu 500 de euro. Dar în 3 ani ani a ajuns milionară. Mihai Morar a invitat-o în podcastul său, „Fain&Simplu”, unde aceasta și-a spus povestea.
Mihai Morar a povestit tot în prezentarea podcastului. În 3 ani, Denisa Tănase s-a transformat din „Denisa de la Bambi” în proprietara unui business care închide anul 2021 cu o cifră de afaceri de 4 milioane de euro, spune Morar.
A plecat la drum cu 500 de euro, la o măsuță în mansardă, a fost vreme de 8 luni singurul angajat al propriei afaceri, iar acum are peste 40 de parfumerii deschise în Europa. Anul acesta, de ziua ei, a inaugurat magazinul de la Cannes.
Denisa de la Bambi a spus secretul reușitei ei.
„Secretul reușitei este în primul rând foarte multă muncă. Și când spun foarte multă mă refer la muncă, zi de zi, fără oprire. În al doilea rând, am avut ambiția să urmăresc ideile pe care mi le-am proiectat. Am avut familia lângă mine. Pe soțul meu, pe sora mea, iar atunci mi-a fost mai ușor. În multe lucruri, soțul meu m-a și împins din spate, el este cel care m-a sfătuit să îmi asum anumite riscuri și am avut rezultatele acestea”, a declarat vedeta.
Pe lângă faptul că este actriță, regizoare și filantropă, Angelina Jolie este și o mamă care în curând va avea un cuib gol. Cel mai mic dintre cei șase copii ai vedetei, gemenii, au ambii 17 ani și probabil se vor muta mai departe în viitorul apropiat. Acesta este probabil unul dintre motivele pentru care Jolie tocmai și-a scos casa din Los Angeles la vânzare.
În mai puțin de un an, Matthieu Blazy a transformat pantoful Chanel într-un teren de testare, între moștenire și ireverență subtilă.
Hotelul din Sinaia de la cota 1400 trece sub brandul internaţional Radisson Blu şi urmează a fi deschis în vara acestui an. Este primul şi singurul hotel poziţionat sub un brand internaţional amplasat la cea mai marea altitudine din ţară. Hotelul va fi operat de către Premier Hospitality.
O odă adusă măiestriei și naturii, noua colecție capsulă From the Atelier de la Jimmy Choo ridică geanta BON BON printr-o explorare artistică a pielii, inspirată de anotimpuri.
Industria modei a tratat mult timp sustenabilitatea ca pe un instrument de marketing. Geopolitica este pe cale să o transforme într-un instrument de supraviețuire.
Constructorul german Porsche va vinde participaţiile deţinute în producătorii de automobile sportive Bugatti şi Rimac către un consorţiu condus de fondul american HOF Capital, susţinut de investitori legaţi de familia miliardarului egiptean Sawiris, în contextul în care noul CEO încearcă să redreseze performanţa companiei, transmite Reuters.
Pentru a 200-a aniversare, evian® celebrează tinerețea ca stare de spirit printr-o colaborare artistică excepțională cu Jeff Koons.
Sub soarele maurician, Calzedonia celebrează o feminitate liberă și luminoasă alături de Laetitia Casta pentru colecția sa de vară 2026.
O serie de rezultate sub așteptări pentru primul trimestru, raportate de grupurile franceze LVMH, Kering și Hermès, pune sub semnul întrebării speranțele privind o redresare a sectorului în acest an, scrie Business of Fashion.
Hermès a redefinit ideea de jocuri prin masa de biliard Off Piste. Aceasta are o lungime de 2,5 metri și îmbină măiestria artizanală și designul impecabil.
Miliardarul Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a achiziționat un apartament de lux imens, care se întinde pe cinci etaje, situat în cel mai prestigios complex rezidențial nou din Monaco, pentru suma uluitoare de 471 de milioane de euro, în ceea ce pare cea mai mare tranzacție imobiliară din istorie pentru o singură locuință, scrie Bloomberg.
Simona Halep și-a păstrat un stil de viață echilibrat și după retragerea din tenis. Recent, fosta lideră WTA a dezvăluit "băutura magică" care o ajută să se mențină în formă la 34 de ani.
Actrița Zendaya a afișat o „verighetă” din aur în timp ce conducea vedetele care soseau marți la prezentarea Louis Vuitton din cadrul Săptămânii Modei de la Paris.
Ioana Țiriac a avut o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al criticilor apărute la adresa românilor care se aflau în Dubai în această perioadă.
Bianca Drăgușanu a avut o aniversare impresionantă cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Vedeta a ales un restaurant elegant din Istanbul.
Cardi B a anunțat că va lansa o linie de produse pentru îngrijirea părului.
Stilistul personal al lui Zendaya, Law Roach susține că celebrul cuplu de actori și-au legat destinele. Declarațiile au fost date de stilist duminică, în cadrul SAG Awards 2026, gală desfășurată la Los Angeles.
Olga Verbițchi a spus „DA” și și-a oficializat relația cu partenerul ei, Vladimir Cebotaru. Cântăreața și iubitul ei s-au căsătorit civil recent, împărtășind momentul special cu fanii prin intermediul rețelelor sociale.