Patriarhul clanului, Mohamed Hadid (72 de ani), e unul dintre cei mai apreciaţi afacerişti din lumea imobiliarelor. Iar trei dintre cei cinci copii ai săi sunt angrenaţi deja în lumea modellingului. Fosta lui soţie, fostul model olandez Yolanda Foster (pe care o ştiţi probabil din The Real Housewives of Beverly Hills), şi cele două fiice ale ei, Gigi şi Bella, le fac deja concurenţă lui Kris Jenner şi fetelor ei la fiecare show important de modă, iar Anwar Hadid, mezinul familiei, a intrat şi el în lumea modei.
Acum câţiva ani, puţini erau cei cărora numele Hadid le suna cunoscut, dar azi Gigi, Bella și Anwar ţin toate paginile tabloidelor şi ale revistelor de modă. Care să fie secretul succesului lor? Frumuseţea, banii şi expunerea mediatică!
Povestea lui Mohamed Hadid începe în Palestina, în 1948, an care coincide cu naşterea statului Israel. Atunci, familia Hadid a decis să plece în Siria, unde au trăit cu toţii într-o tabără de refugiaţi vreme de câteva luni. Destinul lui Mohamed s-a schimbat datorită unei partide de… table. Pentru că Hadid Sr. a câştigat în faţa ambasadorului Iordaniei, familia a primit vize pentru Statele Unite şi aşa a început aventura americană a celui ce avea să devină, peste ani, magnatul imobiliarelor.

Mohamed avea atunci 15 ani şi un milion de idei: voia să devină arhitect, inginer, artist, dar în primul rând era dotat pentru afaceri. În timp, a făcut de toate: a proiectat cluburi de noapte, vile pentru bogătaşi, a importat maşini, şi-a pierdut aproape toată averea şi a făcut-o la loc… Unul dintre cele mai importante momente ale vieţii sale avea să fie însă întâlnirea cu Yolanda van den Herik, un superb model olandez, care i-a dăruit miliardarului adevărata bogăţie: cei trei copii.
urorile Hadid au fost încă din copilărie îndrăgostite de camerele de fotografiat, aşa că nu e de mirare că amândouă au decis să urmeze aceeaşi carieră, mai exact cea de fotomodele. Cele două surori au devenit rapid cel mai cunoscut și discutat duo din industria modei, iar acum sunt preferatele multor case de modă, printre care Versace şi Gucci. Chiar dacă sunt fotografiate la un Fashion Week sau pe străzile de la Hollywood, surorile Hadid știu să atragă toate privirile.
Gigi Hadid și Bella Hadid au petrecut foarte mult timp împreună și judecând după fotografiile din copilărie, viitorul lor în industria modei era deja asigurat.
Foarte importantă a fost şi mâna de ajutor pe care le-a dat-o Yolanda copiilor ei, aceasta popularizându-i prin intermediul reality show-ului ei, The Real Housewives from Beverly Hills. În anul în care mama ei a debutat în reality show, deloc întâmplător, Gigi a dat şi ea lovitura, primind un contract de la IMG Models, care a propulsat-o pe scenele celor mai în vogă show-uri de modă. Astfel, Gigi a ajuns să defileze pentru Victorias Secret, Chanel, Marc Jacobs, Jean Paul Gaultier, Desigual, Michael Kors, Max Mara, apărând, de asemenea, şi pe nenumărate coperte de reviste.
În 2014, şi sora mai mică a lui Gigi a pătruns în lumea modei, şi tot pe uşa din faţă, după debutul de la New York Fashion Week aceasta ajungând să fie nelipsită de pe catwalk. În doar doi ani, Bella a devenit la fel de apreciată ca sora ei mai mare, momentele în care cele două defilează împreună făcând deliciul publicului.
Trăind alături de trei femei superbe şi pasionate de modă, evident nici Anwar, fratele mai mic al fetelor, nu a putut sta deoparte de lumea modei.
Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.
Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.
La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).
Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.
Conglomeratele de lux se extind în domeniul sănătății de înaltă calitate pentru a concura cu clienții înstăriți și a crea noi oportunități de creștere.
Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.
Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.
Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.
Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.
Michael Dell l-a depășit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, în clasamentul miliardarilor realizat de Forbes devenind al treilea cel mai bogat om din lume. Averea lui Dell a crescut brusc după ce acțiunile la compania sa, Dell Technologies, au atins un vârf istoric.
Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din istoria companiei. Dispozitivul are dimensiunea aproximativă a unui pașaport când este pliat, două ecrane și o balama dezvoltată special de Apple.
Victoria's Secret a anunțat că vânzările pentru al doilea trimestru au crescut cu 10%, ajungând la 1,611 miliarde de dolari, determinând gigantul american de lenjerie intimă să își revizuiască previziunile de vânzări pentru anul respectiv.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.