Tom Cruise, distins cu Oscar onorific

Tom Cruise a primit un premiu onorific al Academiei Americane de Film în cadrul ceremoniei Governors Awards, duminică, 16 noiembrie, iar vedeta de cinema a ţinut un discurs emoţionant, scrie Variety.

Premiul a fost înmânat de Alejandro G. Iñárritu, care îl regizează pe Cruise într-un film fără titlu încă, care va fi lansat în octombrie 2026.

La primirea premiului, Cruise a ţinut un discurs în care a adus un omagiu tuturor celor care fac posibilă realizarea filmelor, precum şi puterii unificatoare a cinematografiei. 

„Cinematografia mă poartă în jurul lumii”, a spus Cruise. „Mă ajută să apreciez şi să respect diferenţele. Îmi arată, de asemenea, umanitatea noastră comună, cât de asemănători suntem în atât de multe feluri. Şi indiferent de unde venim, în sala de cinema râdem împreună, simţim împreună, sperăm împreună, şi asta este puterea acestei forme de artă. Şi de aceea este important, de aceea este important pentru mine. Aşadar, a face filme nu este ceea ce fac, ci ceea ce sunt”. 

Cruise a vorbit şi despre originea pasiunii sale pentru filme. 

„Dragostea mea pentru cinema a început de la o vârstă foarte fragedă, de când mă ştiu”, a spus el. „Eram doar un copil mic într-o sală de cinema întunecată şi îmi amintesc că raza de lumină traversa sala şi îmi amintesc că am ridicat privirea şi mi s-a părut că exploda pe ecran. Brusc, lumea era mult mai mare decât cea pe care o cunoşteam. Şi întregi culturi, vieţi şi peisaje s-au desfăşurat în faţa mea şi asta a declanşat ceva. A declanşat o sete de aventură, o sete de cunoaştere, o sete de a înţelege umanitatea, de a crea personaje, de a spune o poveste, de a vedea lumea. Mi-a deschis ochii. Mi-a deschis imaginaţia către posibilitatea ca viaţa să se extindă mult dincolo de limitele pe care le percepeam atunci în propria viaţă. Şi acea rază de lumină a trezit în mine dorinţa de a descoperi lumea, iar de atunci am continuat să o urmez”. 

Cruise a fost nominalizat la patru premii Oscar în trecut: Cel mai bun actor pentru „Born on the Fourth of July” şi „Jerry Maguire”, Cel mai bun actor în rol secundar pentru „Magnolia” şi Cel mai bun film pentru rolul său de producător în „Top Gun: Maverick”. 




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Cum va arăta DraculaLand: investiţie privată de peste 1 mld. euro

DraculaLand va combina turismul, retailul, tehnologia, cultura şi stilul de viaţă într-o singură infrastructură de entertainment şi inovaţie, întinsă pe 160 de hectare, la 20 de minute de Bucureşti şi 15 minute de Aeroportul Otopeni, conform prezentării partenerilor de proiect.

Designerul Dario Vitale părăsește Versace

După doar câteva luni și o singură colecție, directorul de creație Dario Vitale părăsește Versace, lăsând casa de modă în fața unui viitor în redefinire.

O sticlă de Dom Pérignon din 1961 de la nunta lui Regelui Charles cu prințesa Diana, scoasă la licitație

Poate că nu ești membru al familiei regale, dar acum poți bea ca unul.

Miley Cyrus și Maxx Morando s-au logodit după patru ani de relație

Miley Cyrus și Maxx Morando s-au logodit după patru ani de relație. Cei doi au participat luni seara la premiera mondială a producției „Avatar: Fire and Ash”, desfășurată la Los Angeles

Ou Fabergé, vândut la licitație cu un preț record

Oul de Iarnă al familiei imperiale ruse, considerat unul dintre cele mai frumoase obiecte create de bijutierul Fabergé, a fost vândut cu prețul record de 22,9 milioane de lire sterline (26 milioane de euro) la o licitație organizată marți, 2 decembrie, la Londra de casa Christie's.

Swarovski luminează Parisul

În timp ce Champs-Élysées se luminează pentru sezonul de iarnă, Swarovski inaugurează un pop-up captivant în Place de L'Etoile.

A$AP Rocky, noul ambasador Chanel

Chanel îl anunță oficial pe A$AP Rocky ca ambasador, pecetluind alianța dintre îndrăzneala muzicianului și viziunea contemporană a lui Matthieu Blazy.

Ce gătește Anastasia Soare de sărbători în America

Deși locuiește de ani buni în America, Anastasia Soare a păstrat tradiția și gătește românește de sărbători, iar de pe masă nu lipsesc sarmalele.

Ou Fabergé, evaluat la peste 26 de milioane de dolari, scos la licitație

Un ou Fabergé rar, din cristal și diamante, creat pentru familia imperială a Rusiei, va fi scos la licitație, fiind evaluat la peste 20 de milioane de lire sterline (26,4 milioane de dolari).

Cristiano Ronaldo, dezvăluiri rare despre modul în care a cerut-o în căsătorie pe Georgina Rodríguez

Cristiano Ronaldo a vorbit deschis despre cum și-a cerut în căsătorie partenera și despre momentul emoționant creat de fiicele lor.

Motivul pentru care Melania Trump i-a înfuriat pe americani la ceremonia bradului de Crăciun

Melania Trump i-a întâmpinat luni, 24 noiembrie, pe cei care au adus cu trăsura bradul de Crăciun pentru Casa Albă. Soția lui Donald Trump a zâmbit, a stat la poze și după câteva minute… a dispărut.

Un ceas de buzunar, recuperat de pe „Titanic”, s-a vândut pentru suma record de 2,3 mil. $

Ceasul Jules Jurgensen a aparținut bogatului om de afaceri american Isidor Straus, care a murit împreună cu soția sa, Ida, în timpul naufragiului.

Cristiano Ronaldo, dezvăluiri rare despre modul în care a cerut-o în căsătorie pe Georgina Rodríguez

Cristiano Ronaldo a vorbit deschis despre cum și-a cerut în căsătorie partenera și despre momentul emoționant creat de fiicele lor.

hourglass_full 10 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Motivul pentru care Melania Trump i-a înfuriat pe americani la ceremonia bradului de Crăciun

Melania Trump i-a întâmpinat luni, 24 noiembrie, pe cei care au adus cu trăsura bradul de Crăciun pentru Casa Albă. Soția lui Donald Trump a zâmbit, a stat la poze și după câteva minute… a dispărut.

hourglass_full 11 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Anastasia Soare, despre motivul pentru care și-a concediat fiica

Anastasia Soare a făcut confesiuni despre relația cu fiica sa. Antreprenoarea a vorbit despre cea mai valoroasă lecție de viață pe care i-a dat-o Norvinei.

hourglass_full 12 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Cum s-a îmbrăcat Georgina Rodriguez la întâlnirea cu Donald Trump de la Casa Albă

Cristiano Ronaldo și logodnica sa, Georgina Rodriguez, au făcut o vizită surpriză la Casa Albă, întâlnindu-se cu președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania.

hourglass_full 16 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Cristiano Ronaldo, la Casa Albă. Mesaj după întâlnirea cu Donald Trump

Fotbalistul internațional portughez Cristiano Ronaldo i-a mulțumit miercuri președintelui Statelor Unite, Donald Trump, pentru invitația și primirea de marți de la Casa Albă, în Washington, unde a fost alături de prințul moștenitor al Arabiei Saudite.

hourglass_full 17 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Cât câștigă Mariah Carey în fiecare an din piesa „All I Want for Christmas Is You”

Mariah Carey continuă să câștige sume uriașe din hitul ei legendar „All I Want for Christmas Is You”, lansat acum 30 de ani.

hourglass_full 17 day ago format_list_bulleted PEOPLE