Cât a plătit Bianca Drăgușanu pentru ziua de naștere a fiicei sale

Bianca Drăgușanu i-a organizat fiicei sale, Sofia, o petrecere de neuitat pe malul lacului Snagov. Dar marele absent a fost chiar tatăl micuței, Victor Slav.

Sofia a împlinit 6 ani, iar Bianca Drăgușanu a considerat că este momentul potrivit ca fiica sa să aibă parte de o petrecere ca în povești. Această petrecere, la care au venit 60 de persoane, a costat-o pe blondă o sumă deloc de trecut cu vederea.

Se pare că pentru întreaga petrecere, Bianca Drăgușanu a scos din buzunar suma de 6.000 de euro, conform Playtech.

Marele absent al petrecerii a fost tatăl Sofiei, Victor Slav. Fosta asistentă de televiziune a spus că fiica sa stă mai mult timp cu bunica ei. 

„Fata nu prea stă la Victor. Ea vrea, dar bunică-sa, adică maică-mea, a pus monopol pe ea și o învață să nu plece. E dependentă de ea. Am și eu o luptă cu mama, ce să-i fac. O divinizează pe Sofia, zici că-i copilul ei, nu nepoată-sa. Sora mea are și ea doi băieți, dar Sofia e slăbiciunea ei”, a declarat Bianca Drăgușanu pentru sursa citată. 

Deși nu a participat la petrecerea de la Snagov, Victor Slav i-a pregătit Sofiei o surpriză. Acesta a ales să o serbeze acasă, în familie.

Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Kanye West, declarație-șoc: „Îmi place Hitler”

În timpul unei apariţii la emisiunea "Infowars" găzduită de prezentatorul conspiraţionist Alex Jones, artistul, care se intitulează acum Ye, a purtat o cagulă neagră care îi acoperea complet faţă şi s-a lansat într-o tiradă despre păcat, pornografie şi diavol.

Adda, acuzații grave la adresa lui CRBL: a fost umilită!

Adda a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre relația pe care a avut-o cu CRBL în perioada în care au colaborat pentru o piesă. Cântăreața susține că artistul a umilit-o și a pus-o în situații dificile, iar după 3 ani și-a cerut scuze.

Netflix a lansat primele imagini ale mult-aşteptatului serial documentar despre Meghan şi Harry

Netflix a lansat joi primele imagini ale mult-aşteptatului serial documentar despre viaţa lui Meghan Markle şi a prinţului Harry.

Rolex intră în sectorul ceasurilor second-hand

Cel mai dorit și copiat brand din industria ceasurilor, Rolex surprinde prin anunțarea propriului program „Certified Pre-Owned”. Fii garanția unui ceas de epocă autentic.

Câți bani o să primească Kim Kardashian de la Kanye West după finalizarea divorțului. Cei doi au ajuns la un acord

Kim Kardashian și Kanye West au ajuns la finalul divorțului. Cei doi vor avea avea custodie comună cu „acces egal” la cei patru copii ai lor.

Alina-Maria şi Nicolae ai României, tribut adus portului popular românesc

Cei doi au postat câteva fotografii îmbrăcați în costum tradiţional românesc, cu puțin timp înaintea Zile Naționale a României.

Reclama de la Balenciaga, desființată de un influencer român

Scandalul în care este implicată renumita casă spaniolă de modă Balenciaga a stârnit un val de furie în mediul online.

Emma Răducanu a fost decorată de Regele Charles al III-lea

Emma Răducanu a fost numită membră a Ordinului Imperiului Britanic, de către regele Charles al III-lea. Ceremonia în care tenismena a primit acest titlu s-a desfăşurat marți, 29 noiembrie, la Castelul Windsor.

Prima femeie pilot din România care va semna cu Ferrari

Zoe Florescu Potolea este un nume în lumea auto de care vom mai auzi. Pentru că are doar 13 ani.

Anamaria Prodan, lovitură nouă pentru Laurențiu Reghecampf, după pronunțarea divorțului

Anamaria Prodan poate păstra numele fostului soț, Reghecampf, după divorț. Instanța de judecată a luat această decizie, cu toate că Laurențiu Reghecampf solicitase ca fosta soție să nu aibă acest drept.

Scandal în showbiz! Alexandra Stan, acuzată că i-a furat iubitul unei foste asistente TV

O fostă asistentă TV i-a făcut acuzații grave Alexandrei Stan. Celebra cântăreață ar fi intervenit în relație și i-ar fi furat iubitul, spunându-i să o părăsească.

Creatoarea de modă Maria Lucia Hohan, acuzată că a dus o viață dublă timp de 11 ani

Noi detalii scandaloase din procesul de rupere al logodnei dintre Adrian Stănescu și Maria Lucia Hohan au ieșit la iveală. Celebra creatoare de modă ar fi trăit pe parcursul relației de 11 ani cu angajatul în IT o viață dublă.

Netflix a lansat primele imagini ale mult-aşteptatului serial documentar despre Meghan şi Harry

Netflix a lansat joi primele imagini ale mult-aşteptatului serial documentar despre viaţa lui Meghan Markle şi a prinţului Harry.

hourglass_full 2 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Câți bani o să primească Kim Kardashian de la Kanye West după finalizarea divorțului. Cei doi au ajuns la un acord

Kim Kardashian și Kanye West au ajuns la finalul divorțului. Cei doi vor avea avea custodie comună cu „acces egal” la cei patru copii ai lor.

hourglass_full 3 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Alina-Maria şi Nicolae ai României, tribut adus portului popular românesc

Cei doi au postat câteva fotografii îmbrăcați în costum tradiţional românesc, cu puțin timp înaintea Zile Naționale a României.

hourglass_full 3 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Emma Răducanu a fost decorată de Regele Charles al III-lea

Emma Răducanu a fost numită membră a Ordinului Imperiului Britanic, de către regele Charles al III-lea. Ceremonia în care tenismena a primit acest titlu s-a desfăşurat marți, 29 noiembrie, la Castelul Windsor.

hourglass_full 4 day ago format_list_bulleted PEOPLE