Artista s-a decis să nu mai vină deloc în ţară, pentru că nu se poate relaxa, ba din contră, este foarte stresată de fiecare dată când revine acasă.
Anamaria a declarat nu-i poate mulțumi pe toți când vine în țara natală, iar foarte mulţi cunoscuţi se supără pentru nu apucă să-i viziteze. Din această cauză, a hotărât să se întâlnească cu membrii familiei în alte locuri.
„Îmi văd familia o dată pe an, în general. Doar uneori reușesc să-i văd mai des. Din 2019 am luat hotărârea să ne vedem în altă parte decât în România, să mai vedem și alte locuri pe care nu le-am văzut, să ne relaxăm, pentru că dacă vin în România pentru mine nu e tocmai o vacanță.
Trebuie să merg să-i vizitez pe toți și dacă nu ajungi să îi vezi pe toți, se supără, nu ai cum să mulțumești pe toată lumea și cel mai bine e așa, ca să simt și eu că e vacanță și să stau cu ei cât de mult pot, cu mama și cu fratele meu. M-am gândit că asta e cea mai bună soluție, să ne vedem pe teren neutru, pentru că ei nu zboară atât de mult să vină să mă vadă, iar în Europa e cel mai simplu să ne întâlnim”, a povestit Anamaria Ferentz, potrivit Click.ro.
Vedeta trăiește în America cu iubitul ei Douglas, tatăl a 7 copii dintr-o căsătorie anterioară. ”Este cea mai frumoasă relație pe care am avut-o până acum. Ori că m-am mai maturizat și văd viața diferit, ori că pur și simplu ne potrivim de minune. Amândoi lucrăm cu noi personal, să evoluăm zi de zi din punct de vedere emoțional și spiritual. Și cred că și asta face parte din bunăstarea relației de cuplu”, a mai spus artista.
Casa de lux din California a Carei Delevingne a fost cuprinsă de flăcări, vineri dimineața. La momentul respectiv, celebra actriță se afla la Londra.
Ion Ţiriac este al doilea cel mai bogat român în 2024, cu o avere de aproximativ două miliarde de dolari.
Inna și-a cumpărat apartament de lux în Mamaia. Locuința se află într-o clădire cu 15 etaje, un proiect imobiliar exclusivist cu priveliște spre Marea Neagră și lacul Siutghiol.
Camera Nazionale della Moda Italiana devine unul dintre partenerii instituționali de la Bucharest Fashion Week
Adrian Mutu a făcut de curând o nouă achiziție.
Pentru al 22-lea an consecutiv, compania de marketing Distinctive Assets, cu sediul în Los Angeles, le-a oferit celebrităților cadouri generoase, constând în produse unice și experiențe de călătorie de lux.
Simona Halep, a cărei suspendare pentru dopaj a fost redusă de la 4 ani la 9 luni, și-a anunțat oficial revenirea în tenis la turneul WTA 1000 de la Miami, în perioada 19-31 martie.
Bianca Drăgușanu a împlinit 42 de ani miercuri, 6 martie, iar acest eveniment nu putea trece fără a fi sărbătorit cu mare fast și opulență.
Fondatorul Amazon Jeff Bezos a revenit pe primul loc în clasamentul miliardarilor întocmit de Bloomberg, cu o avere estimată la 200 de miliarde de dolari
Viviana Sposub a vorbit pentru prima dată despre dorința de a deveni mamă, la scurt timp după ce s-a întors din America.
Hublot colaborează cu Depeche Mode pentru a crea o nouă versiune a Spirit of Big Bang. Noul ceas aduce un omagiu celui mai recent album al trupei britanice.
Rihanna a interpretat 19 piese de la o petrecere ce a avut loc înainte de nunta miliardarului indian Anant Ambani. Artista ar fi primit un onorariu fabulos, pentru un spectacol de o oră și jumătate.